Ști. . locul acela... o taină pierdută
O vorbă suavă ce parcă s-a dus
E locul acela ce pacea sărută
Și-n locul acela ești Tu și Isus

Nu-i nimeni să urle nu-i nimeni să tacă
Nimic nu îți umple privirea cu rău
E doar mângâierea ce rănile leagă
Ești doar tu si Domnul și sufletul tău

Ți-e fața spălată de lacrimi tăcute
Și-a lui Strălucire te umple deplin
De ce? Te întreabă tăcerile frânte
De ce plângi cu glasuri și ochi de rubin?

Nu știu... ironic îi spui tu tăcerii
Dar știu că veni-va și ziua de har
Iar ochiul va plânge în urma vederii
Iubirii din Domnul ce n-are hotar

Căci nu ochiul vede ci inima-n mine
Aceasta privește cu ochi neclintiți
Spre cel ce pe aripi de înger mă ține
Spre cel ce ridică pe cei ce-s loviți

Și iată tăcerea în suflet vorbește
De ce? Ma întreabă din nou ea zicând
De ce orice vorbă te neliniștește
Aude urechea si vorbe în vânt?

N-aude urechea a Duhului undă?
N-au de urechea pe Domnul Isus
O... . nu urechea ci inima-ascultă
Pe cel ce pe brațul de Tată m-a pus