"M-am dus la locul meu de strajă, și stăteam pe turn ca să veghez și să văd ce are să-mi spună Domnul, și ce-mi va răspunde la plângerea mea." (Habacuc 2:1)

Pe strãinul pãmânt, o cetate avem:
Nu vorbim de New York, Bucureşti, Betleem.
Zidul ei i-un hotar arãtat în Scripturi,
Cum ar fi: "sã nu minţi","sã nu-nşeli","sã nu furi"

Pot sãraci şi bogaţi sã trãiascã în ea;
Pot şi eu? Poţi şi tu? - Şi rãspunsul e "DA"!
Dar afarã lãsând pofte rele şi stãri
De mânii, de-ndoieli, de strãine chemãri.

Ştim, cetatea aceasta-are-un aprig duşman:
El nu-i om pãmântean, ci e însuşi Satan.
El aprinde un foc şi porneşte-un rãzboi,
Deopotrivã urând pe Isus şi pe noi!

Ca strãjeri, sã veghem am fost cândva lãsaţi
Sã-nştiinţãm, de-un atac, pe surori şi pe fraţi!
Nu sã stãm, sã dormim, sã visãm cã luptãm
Ci de toţi, la sfârşit, socotealã sã dãm.

Din pãcate-ntre timp ceva rãu s-a-ntâmplat
Sunt strãjeri care dorm nu pe jos, ci... în pat!
Arme nu au deloc, le-au fost luate demult,
Din repaos şi somn au fãcut chiar un cult!

Şi cei mari şi cei mici şi cei slabi din popor
Liniştiţi sunt de-acum c-au un somn mai uşor.
Nu se simt deranjaţi. N-au vreun ţel, n-au vreun rost
Şi-şi zic: "Tot ce vedem, este-aşa cum a fost!"

Dar duşmanul e hoţ! Pentru el sunt perfecţi.
Când vorbeşte rãstit, iau poziţii de "drepţi"
Nu mai au, dar, curaj de-a se împotrivi,
Cum au ochii închişi, nu ştiu: noapte-i? E zi?

El ucide pe loc, el nu ia prizonieri!
Mai dibaci este azi şi mai crud decât ieri!
Are îngerii lui, are hoarde întregi
Are sfetnici, ostaşi şi cãlãi şi strategi!

Somnul e tot mai greu, nepãsarea e-n toi...
Ce departe-a fugit mântuirea de noi!
Ne-am atins de pãcat, hainele ne-am mânjit
S-a lipit deznãdejdea de mulţi! ... În sfârşit...

Stãm cu ochii-aţintiţi cãtre stelele vii
Care reci ne privesc, din umbrite stihii,
Cãutând a pãtrunde cu gândul mãcar
Vreo dorinţã, vreun vis, vreun hoinar temerar...

Cei din frunte pãlesc, au un tainic fior,
Care mişcã trecând, fiece oscior.
Chiar şi glasul s-a stins care-n rugã chema
Dintre norii de plumb sã se-arate o stea...

Aşteptând a foşni paşi deasupra de duzi! ...
Nu se-aude nimic şi... strãjerii-s confuzi;
Unii sunt dezertori, lasă armele jos,
Cãci deviza lor e: "Nu mai vine Hristos!"

Soarele s-a ascuns, stelele nu apar,
Dorm strãjerii rãpuşi de preaplinul pahar;
Arde focul trosnind coperişuri şi porţi
Unii chiar se predau, sunt rãniţi, alţii-s morţi! ...

Prea puţini mai sunt vii, prea puţini sunt pe zid,
Plâng copiii-adunând resturile din blid,
Tineri nu mai avem, cãci ei robi sunt luaţi,
Despãrţiţi am ajuns de surori şi de fraţi...

Vulpile se-nmulţesc dar Samson e legat
Neînvinsul viteaz a ajuns un argat;
El vuia-ntre duşmani, ca un vânt pe ogor,
Şi-a ajuns sã-nvârteascã la râşniţa lor.

☆

"Doamne, Tatã iubit, fie-Ţi milã de-ai Tãi!
Vântul vremii ne-a smuls, ne-a-mprãştiat ca pe clãi...
Filistenii, în Templu-au adus pe Doeg,
Iar proorocii-Astarteii, altarele-şi dreg!

Tu rãmâi credincios, drept eşti dacã ne cerţi,
Cãci pecete am pus pe-ale Cãrţii coperţi!
Moralmente... stãm jos! Ben-Hadad ne-a bãtut!
Azi nu e mai nimic din ce-a fost la-nceput!

Ochii Tãi sunt curaţi, rãul nu poţi sã-l vezi
Geaba-i mãrul frumos, dacã viermi are-n miez!
Nu pot noapte sã fiu, totodatã şi zi,
Celor doi domni rivali nu se poate sluji!

Deznãdejdea din noi nu cunoaşte hotar!
Ne trezeşte şi duhul şi inima iar!
Fã sã cânte de dor şi de mila oricui
Dulce jugul a-i fi, traiul bun - amãrui!

Dã-ne ochi sã vedem, sã ne treacã prin gând
Sã-mbrãcãm pe cel gol, sã-l hrãnim pe flãmând
Semenului sã-i fim credincioşi, plini de zel:
Piarã, dar, dintre noi, gardurile de-oţel!"

☆

Haine albe s-avem, untdelemnul pe cap,
Sã putem împãrţi banii-ascunşi la ciorap,
Perle, dar, s-adunãm şi comoarã în cer,
Pe-mpãrat sã-L slujim, cum slujise Abner!

Toţi vom sta într-o zi, cu tot ce am fãcut,
Pentru El, pentru Cer, cât de mult ne-am zbãtut.
Sã luptãm dar, acum, câtã vreme e zi
Ca în Ziua de-Apoi rãsplãtiri a primi!