Mulțumirea-i o tăcere pusă pe inima ta
Care vrea s-alunge șoapte ce se zbat în mintea ta,
Mulțumirea e un spațiu care-l pui în dreptul tău
Pentru a rămâne-n taină meditând la Harul Său.

Mulțumirea e popasul care-l face ființa ta
Când îți îngenunche gândul spre Slava Aceluia,
Care fără actorie ți-a dat spre-a administra
Un talant, o zi, o vie... toate pentru Gloria Sa.

Mulțumirea e privirea ce o pui pe fața Sa
Când cu genele conștiinței recunoști sursa, căci ea,
Este Dătătorul Unic în lumina mea și-a ta,
E motivul mulțumirii reflectat pe haina mea.

Mulțumirea se oprește, celebrează-n sinea sa
Că eu sunt doar primitorul, putea fi altcineva,
Mulțumirea recunoaște meritul Celui ce-a dat
Și închină azi piciorul celui care doar a luat.

Mulțumirea este pâinea pentru care ști zâmbi
Chiar și-atunci cînd ochiul vede, multe, alte, avuții.
Mulțumirea e porunca pe care dacă o ți
Își păstrează promisiunea Celui ce te va 'ngriji.

Mulțumirea e uimirea unui ochi curat și blând
Ce refuză să clipească unde-i neghină și vânt,
Unde clipa l-ar seduce cu înfățișarea sa,
Unde altceva străluce, mai puțin chemarea Sa.

Mulțumirea este dorul ce-ți cuprinde inima,
Nelăsând să cuibărească nici un idol, undeva
Nelăsând ca sâsâitul să aibă ecou în ea,
Evlaviei ca să-i umbrească, bogăția, de-ar putea.

Mulțumirea-i închinarea ce pe brațe tu o porți
Și ridică jertfa care a-nțeles a morții rost,
Mulțumirea-i umilința ce-o acorzi Celui ce-a dat
Cu respect și reverență, vrednic, fie lăudat!