Iubire ! Cine să te cânte
de nu cei vii, cei sfinţi, cei drepţi ?
În suferinţi să te frământe,
Cu tainele cereşti, ne-nfrânte
Şi să te-mpartă la-nţelepţi !

Iubire ! Cine să te placă
de nu cei muribunzi de dor?
Să te cunoască, să-ţi desfacă
secretul, iar de nu să zacă,
Mereu la Tine în pridvor !

Iubire ! Cine să te pască
de nu cei slabi şi cei flămânzi ?
Acei dispuşi ca să slujească
şi altora, cei ce-o să crească,
În ei şi-n alţii - mari izbânzi !

Iubire ! Cine să te-accepte
de nu crâmpei nemuritor ?
Căci prin cuvinte, prin concepte,
Genii - făpturi preaînţelepte -
Nu te pot defini uşor !

Iubire ! Cine să te-mpartă
şi către prinţ şi cerşetor ?
De nu acel ce-o să compartă
cu păcătosul trista soartă
spre a-l conduce la izvor !

Iubire ! Poţi Tu să Te nărui,
Să te predai ori poţi să fugi ?
Acestea nu le pot ! Mă dărui,
Sunt răbdătoare, tac ori stărui
ca cele mai umile slugi !

Hai, spune-mi : Cine eşti Iubire ?
Să Te cuprind în pieptul meu
Şi să Te leg cu mii de fire !
Când zici în absolut - Iubire -
Sunt Dumnezeu !