Simon din Cirena era un evreu care venise pentru sărbătoare la Ierusalim. Ca să grăbească execuţia lui Isus prin răstignire, soldaţii l-au silit pe Simon să ducă crucea care avea vreo 40 kg pe un drum mai scurt de 1 km, de la fortăreaţa Antonia până la Calvar. Mai târziu, Simon din Cirena a ales de bunăvoie să-L urmeze pe Isus, pentru că atât el, cât şi familia lui s-au convertit la creştinism (Mc. 15.21; Rom. 16.13). Putem vedea în acest ţăran robust, numit Simon din Cirena, modelul creştinului care îşi ia crucea, ca instrument spiritual de mântuire, şi Îl urmează pe Isus. El nu a căutat crucea, ci ea a venit peste el prin forţa autorităţilor romane, care l-au rechiziţionat pentru a duce crucea sub care Isus S-a prăbuşit la un moment dat. Dar ducând crucea lui Isus, în inima lui Simon a avut loc o transformare, o convertire a inimii şi a minţii sale, ca dovadă că Isus Hristos ne poate vindeca prin terapia crucii. Harul primit de Simon din Cirena, primul vindecat de Isus prin cruce, îl implorăm şi noi oridecâteori ne închinăm înaintea Domnului Isus prin cuvinte ca acestea: ”O, Isuse, dă-mi şi mie harul care mă ajută să Te cunosc mai bine, să ştiu cine eşti Tu, să învăţ a Te iubi pe Tine şi pe fraţii mei, şi să rabd orice suferinţă din dragoste pentru Tine!” Crucea din punct de vedere spiritual este o poartă către cer dacă ne bizuim pe ea. Mântuitorul ne cheamă să facem patru lucruri de bunăvoie şi care sunt strict necesare pentru a-L urma pe El: venind la El să credem Cuvântul Lui, să ne lepădăm de noi înşine, să ne luăm crucea în fiecare zi şi să-L urmăm pe Isus până la capătul vieţii. Aşa cum Simon a trăit ca să fie prezent la transportarea crucii pentru Isus pe Golgota, tot astfel Duhul ne cheamă cu o voce irezistibilă să trăim şi noi pentru ceilalţi. Aceasta este şi concluzia apostolului Petru din 1 Petru 4.1-2: „Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci cel ce a pătimit în trup, a sfârşit-o cu păcatul; pentru ca în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu.” Înţelegem din aceste versete că răstignirea este în noi înşine, în atitudinea inimii, iar purtarea crucii este partea vizibilă, ceea ce se observă în exterior, prin conduita şi prin vorbirea noastră. Viaţa interioară aparţine lui Isus, iar cea din exterior îi vizează pe oamenii din jurul nostru. Simon este omul potrivit, la timpul şi locul potrivit. Prezenţa şi lucrarea lui ne arată câtă nevoie avem unul de altul în lucrarea Evangheliei. În concluzie, dacă vrem să fim uneltele harului ceresc: - să nu fim indiferenţi faţă de nevoile altora trecând grăbiţi pe lângă problemele lor, ca levitul sau ca preotul din pilda Domnului Isus cea cu samariteanul milostiv; - să ne oprim, ca Samariteanul milostiv şi ceresc, lângă cel căzut pe drum în stare de inconştienţă şi jefuit de tâlhari; - să cugetăm cu rugăciune la durerile şi rănile Domnului Isus pe drumul Calvarului şi asta să ne apropie unul de altul, cum Simon s-a apropiat de Isus să-i poarte crucea până sus pe Golgota; - să-I confirmăm Domnului Isus în ruga noastră că astăzi crucea Sa este pe umărul fraţilor şi surorilor noastre. Crucea ca suferinţă îndurată din pricina credinţei în Isus ne arată calea cea adevărată şi ne duce la destinaţia finală, care este cerul. Pe Simon din Cirena crucea l-a dus lângă Hristos şi suferinţa Mielului lui Dumnezeu i-a zdrobit inima. Astfel, din ziua aceea el s-a pocăit. Crucea este acea disciplină care nu ne lasă să ne abatem nici la stânga, nici la dreapta, ci ne obligă să călcăm după Hristos, aşa cum i s-a întâmplat lui Simon din Cirena. Crucea ne ajută să ne sacrificăm propriul nostru program de dragul lui Isus. Presupunând că Simon ar fi dorit să facă altceva în ceasul acela, ei bine, el n-a putut să mişte în front pentru că purtarea crucii lui Isus spre Calvar era inevitabilă. Într-un fel indirect, Simon a devenit prin efortul său fizic extraordinar, co-părtaş la lucrarea mântuirii. De aceea, mult mai târziu apostolul Pavel va scrie în Coloseni 1.24 următoarele: „Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.” În sfârşit, crucea lui Hristos i-a schimbat lui Simon din Cirena direcţia de la iad spre Golgota, şi apoi spre Rai, după exemplul tâlharului mântuit pe cruce. Pe lângă ocara crucii mai putem vorbi, în acelaşi timp, şi despre respectul oamenilor pentru Simon, care potrivit Bibliei şi-a câştigat familia pentru Hristos. Odată ce-L primim în inima noastră pe Domnul Isus Hristos, ca Mântuitor personal, crucea Lui devine ghidul vieţii noastre. Crucea produce în fiecare credincios o schimbare lăuntrică, după modelul experimentat de apostolul Pavel şi descris în Galareni 2.20: "Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” Crucea lui Hristos îi face şi pe alţii dornici de cer acolo unde Isus cel înviat din morţi S-a înălţat la dreapta Tatălui. Înainte de a muri împroşcat cu pietre, diaconul-evanghelist Ştefan a văzut cerul deschis şi a strigat în auzul mulţimii furibunde: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.” (Fapte 7.56) Deşi Simon din Cirena era la început un simplu pelerin în Ierusalim, el a fost obligat de către ostaşii romani să-i poarte crucea lui Isus până pe dealul Căpăţânii, ca un fel de exerciţiu fizic transformator. E adevărat că Simon n-a murit pe cruce, dar a murit Hristos şi pentru el, cum a murit şi pentru fiecare dintre noi. Eşti tu gata, cititorule, să devii părtaş la suferinţele lui Hristos printr-o alegere personală, ca să ai parte şi tu de slava eternă a Noului Ierusalim?