Arca lui Noe
Autor: Alex Prodan
Album: Doar El
Categorie: Trezire si veghere
Demult pe când lumea era stricată,
Și fiecare umbla în a lui pată,
Demult când pământul nimic bun nu mai avea
Și toată lumea trăia după pofta sa.

Dumnezeu din cerul preaînalt,
Privește la pământul care s-a stricat!
Privește cum omul zi de zi face în dată,
Doar poftele pe care inima i le arăta.

Privind din înălțimea Sa,
I-a părut rău căci a făcut lumea,
Dar printr-e lumea ce-a păcătoasă
Dumnezeu a văzut un neprihănit în această lume stricată.

A privit și a văzut,
Căci nu se încurca cu lucrurile ce spurcă mult
Și în bunătatea Lui ce-a mare,
A văzut pe acest singur neprihănit sub soare.

Și Dumnezeu i-a vorbit așa:
Să ști căci sfârșitul ori cărui făpturi e hotărât înaintea Mea!
Căci lumea s-a stricat,
Și gândurile omului sunt numai păcat.

Dar cu tine fac un legământ,
Prin care vei trăi pe pământ!
Fă-ți o corabie cum îți voi porunci în dată,
Căci voi aduce apele peste această lume stricată.

După ce Dumnezeu i-a vorbit,
Și către Noe a glăsuit,
El a început să construiască
Arca să salveze a lui viață.

Și Noe s-a apucat,
Fiind de familie încurajat!
Ca să construiască arca sa,
După dimensiunile pe care Domnul le-a dat cândva.

Oameni care în apropiere locuiau,
Când au văzut familia lui Noe cum munceau,
A spus: Ce v-or să facă în dată,
Cu atâtea bucăți de lemne în a lor ogradă.

Și Noe le-a spus așa:
Căci sfârșitul ori cărui făpturi se va arăta!
Căci pământul s-a stricat,
Și Dumnezeu l-a condamnat.

Când au auzit ei în dată,
Și-au bătut joc de Noe cu a lui arcă!
Și mult pe Noe îl batjocoreau,
Cu multe vorbe grele ce îi spuneau.

Dar ei și mai mult râdeau,
Și pe Noe îl batjocoreau!
Când au auzit căci vine în dată,
Un potop de ape mari peste a lor viață.

Dar Noe nu i-a ascultat,
Și în seamă nu i-a băgat,
Și a văzut de treburi în gospodăria sa,
Construind arca ce-a grea.

Și construia, și construia,
Și arca tot mai mult se făcea!
Și Noe văzând căci prinde formă a lui arcă,
Parcă construia cu și mai multă râvnă în ogradă.

Dar iată căci mult nu se putea bucura,
Căci stricații lumi iarăși se arăta!
Pentru a râde în dată,
De lucrarea lui Noe în a lui ogradă.

Și batjocoreau, și batjocoreau,
Și de Noe ei râdeau!
Căci unde este potopul acela mare,
Nu mai vine odată din zare?

Dar Noe le spune așa:
Pocăiți-vă și poate ve-ți scăpa!
Căci de nu să știți în dată,
Ori ce făptură va pieri sub apă.

Dar ei nu l-au ascultat,
Și spre casele lor au plecat!
Dar Noe construia în dată,
Arca lui ce-a frumoasă.

Și iată căci Noe a terminat,
Arca de construit așa cum Domnul i-a arătat,
Și apoi cu familia sa în ogradă,
A privit-o ca niciodată.

Apoi Domnul i-a spus așa:
Căci va aduce câte două dintr-e făpturi în corabia sa!
Apoi el cu familia va intra,
Și însuși Dumnezeu va închide ușa cu mâna Sa.

Și mare minune s-a aflat,
Animalele în corabie au intrat!
Și după ce a intrat și ultima pereche în dată,
A intrat și Noe cu a lui ogradă.

Însuși Dumnezeu cu puterea Sa,
Închide ușa de la corabie după Noe cu mâna Sa!
Și toți în arcă câți s-au aflat,
Așteaptă potopul ce-l anunțat.

Și iată căci a venit ziua ce-a mare,
Când stăvilarele adâncului s-au pus în mișcare!
Și cerul în dată s-a întunecat,
Cu nori negri ca niciodat '.

A început să plouă în dată,
Din nori negri de pe bolta cerească!
Și apă din pământ țâșnea,
Căci stăvilarele adâncului s-au rupt acuma.

Apa centimetru, cu centimetru creștea,
Și a ajuns la un metru pe pământul ce stricat era!
Și păcătoși când lucrul acesta au văzut,
S-au mutat în podul caselor de sus.

Ei încă petreceau,
Și în beții o țineau!
Sperând căci apa va scădea
Să calce din nou pe pământul acesta.

Animalele când au văzut,
Căci apa pe câmpie a ajuns,
Au fugit în dată
Spre dealurile și coastele din față.

Dar Noe în corabie se afla,
Și cu familia lui aștepta!
Ca să vadă ce va urma,
Când apa va ridica corabia grea.

Ploaia tot mai tare cădea,
Și picuri mari se arată!
Și apele au crescut în dată,
Până au ajuns la câțiva metri la corabia din față.

În dată ceva s-a întâmplat,
Corabia parcă un pic s-a mișcat!
Mutându-se în dată,
Câțiva metri mai în față.

Apoi când animalele au văzut,
Căci apele cresc pe dealuri și coastele ce au ajuns,
Au fugit în dată spre munți
Ca să își scape viața cât mai curând.

Uni oameni și ei au fugit,
Spre munți care i-au întâlnit!
Iar alți care în podurile caselor lor se aflau,
S-au suit pe acoperișul caselor și așteptau.

Dar iată căci ploaia nu se oprea,
Și din ce în ce mai tare ploua!
Apele au crescut în dată,
Până la acoperișul caselor din față.

Coastele a acoperit,
Dealurile s-au umbrit!
Numai corabia în cet se ridica,
Și pe ape ea plutea.

Și cum ploua așa de tare,
A trecut de acoperișul caselor din zare!
Și oameni s-au aruncat
În apă și spre Noe au strigat:

Noe prietenul nostru ce-l minunat,
Tu ne ști căci am fost vecini pe acest meleag!
Și am copilărit în dată,
Acum deschide ușa te rugăm din față.

Dar iată căci nimic nu se întâmpla,
Ușa din față nu se desfăcea,
Și ei strigau în gura mare
Deschide Noe căci pierim sub ape.

Apele mari au crescut,
Încât la animale pe munți au ajuns!
Și s-au prăvălit peste ele în dată,
Și peste oameni care vroiau o a doua șansă.

Doar în zare se mai vedea,
Unele păsări care zbura!
Dar din pricină căci pământul uscat nu mai era,
Au căzut și ele în apă cândva.

Doar corabia mai plutea,
Și oameni morți pe lângă ea,
Iar în rest apele s-au ridicat,
Cu cinsprezece coți deasupra munților s-au aflat.

Corabia plutea liniștită,
Și apele nu o înghițită!
Căci Domnul veghea,
Asupra corabiei în care Noe se afla.

Totul în jur a pierit,
Și nimeni nu s-a mai găsit!
Căci apele au înecat,
Tot ce pe pământ s-au aflat.

Doar corabia lin trecea,
Sub cerul întunecos ea aluneca,
Purtând în dată,
Opt suflete și animale multe în cămăruțele din față.

Și așa zi de zi plutea,
Și noapte după noapte ea aluneca!
Pe apele care o înconjurau,
Și morții care se înecau.

Dar Dumnezeu și-a adus aminte în dată,
De o corabie plutind pe apă!
Și a făcut să sufle ușor,
Un vânt adietor.

După multe zile Noe se întreba,
Oare apele au scăzut de lângă corabia mea!
Și prinde un corb în dată,
Și îi dă drumul afară.

Dar iată căci apele nu s-au uscat,
Căci vântul nu de mult a suflat!
Și corbul a venit înapoie în dată,
Ne având pământ să se odihnească.

Dar vântul nu înceta,
Și în continuare sufla,
Și după alte șapte zile care au trecut,
Noe prinde un porumbel și îi dă drumul pe fereastră sus.

Dar porumbelul loc nu a găsit,
Și înapoie a venit!
Și Noe l-a luat în dată,
Trăgându-l înapoie pe fereastră acasă.

După alte șapte zile care au trecut,
Din nou prinde porumbelul și îi dă drumul pe fereastră sus,
Dar iată căci acesta nu s-a mai întors decât spre seară,
Cu o ramură verde în cioc el intrară.

Noe a mai așteptat încă puțin timp în dată,
Și din nou a scos porumbelul afară,
Dar acesta nu s-a mai întors,
Și Noe a înțeles căci scăzuseră apele de la potop.

Și în mersul ei cum plutea,
Deodată ceva se întâmpla!
Corabia brusc s-a oprit,
Și în muntele Ararat s-a înfipt.

Apoi Domnul i-a poruncit,
Să iasă din corabie grăbit!
Să se înmulțească în dată,
Pe pământul din față.

Această corabie i-a salvat,
Astăzi o altă corabie Dumnezeu ți-a creat!
Și se numeste Fiul Său ce-l minunat,
Domnul Isus care te-a salvat.

Vino în corabie în dată,
Și scapă de potopul de foc care se arată!
Vino căci corabia este deschisă,
Și salvează-ți sufletul de focul ce are să vină.

Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/200532/arca-lui-noe