1. Ce grea-i ades povara,
sărmanei tale sorţi...
Că gemi sub ea şi tremuri,
şi-abia poţi s-o mai porţi!

R1: Ce grea e suferinţa
ce-o-nduri adeseori...
Că-ţi pierzi orice speranţă
şi simţi că stai să mori!

2. Ce grea ţi-e îndoiala,
ce-ţi vine-adesea-n gând...
Tot ce-ai mai drag credinţei,
din tine dărâmând!

R2: Ce greu e-al bănuielii
venin întunecat...
Când ţi-arde tot ce-ţi are
iubirea mai curat!

3. Ce grea e-ntârzierea,
dorinţei îndelungi...
Când anii trec, iar paşii,
slăbesc s-o mai ajungi!

R3: Ce grea e-ncredinţarea,
că-n viaţă n-ai ştiut...
Să foloseşti prilejuri
pe care le-ai avut!

4. Ce grele-s toate-acestea!
Dar mai nespus de greu...
E-atunci când vezi că lumea,
te-a rupt de Dumnezeu.

R4: De n-ar fi-atunci iubirea,
şi mila lui Isus...
O, cine-ar mai întoarce,
măcar privirea-n sus?

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 341.
Autor text: Traian Dorz.