ILUMINAREA DEPINDE DE ÎNDURAREA LUI DUMNEZEU

   CUM PUTEM PRIMI ILUMINAREA? DE CE ANUME DEPINDE ILUMINAREA?

   Vorbind din punctul de vedere al lui Dumnezeu iluminarea depinde în mod absolut de îndurarea lui Dumnezeu. El Se va îndura de oricine Îi va plăcea să Se îndure și va avea milă de oricine Îi va plăcea să aibă milă (Romani 9.15). Cel ce obține iluminarea este cel pe care Dumnezeu îl iluminează. Cel ce primește revelația este cel căruia îi dă Dumnezeu revelație. Este ceva ce depinde în întregime de Dumnezeu, nu depinde de noi! Deci, nimeni nu poate pretinde lumină și nimeni nu poate ține lumina în control; dacă vine, lumina vine fără ca tu să o cauți. Dacă nu vine, chiar dacă o cauți, lumina nu vine! Este ca și răsăritul soarelui. Dacă soarele răsare, el răsare. Poate tu nu vrei să răsară dar el nu pe tine te ascultă; chiar dacă vrei să răsară, răsare dar nu pe tine te ascultă. Tot astfel, dacă Dumnezeu nu ne iluminează nu putem avea lumină, nu putem face nimic.

    Într-o zi, pe drumul Damascului, Saul, care se împotrivise lui Dumnezeu, nu avea nici o inimă de a căuta lumina dar lumina din cer a căzut asupra sa făcându-l să se prostearnă cu fața la pământ și să fie foarte binecuvântat (Fapte 9.3-4). Dumnezeu S-a îndurat de el. Deci lumina lui Dumnezeu nu este ținută sub control de mâna omului ci de mâna lui Dumnezeu. Ea depinde în mod absolut de îndurarea lui Dumnezeu.

   Prin urmare, dacă vrem să fim iluminați nu putem face altceva decât să-L așteptăm pe Dumnezeu, să privim la El și să ne încredem în El, nu putem face absolut nimic mai mult. Dacă facem alte lucruri putem decide de unii singuri dar nu putem decide să fim iluminați. Nu putem spune că un frate sau altul știe cum să citească Biblia, fiindcă și eu de asemeni, știu să citesc Biblia. Tuturor celor ce gândesc astfel le va fi greu să obțină lumină.

   Unii ar putea spune că deși nu putem deține controlul luminii naturale, totuși putem face lumină noi înșine prin intermediul electricității sau arzând lămpi cu petrol sau lumânări. Dar dacă vrem să fim iluminați în lucrurile spirituale nu putem face așa ceva. Nu putem face altceva decât să-L așteptăm pe Dumnezeu să strălucească. Dacă Dumnezeu nu ne iluminează, cu siguranță nu ar trebui ca noi înșine să fabricăm lumină sau să căutăm lumină. Cu privire la acest lucru, în cartea Isaia scrie: Cine dintre voi se teme de Iehova și ascultă glasul slujitorului Său? Cine umblă în întuneric și nu are lumină să se încreadă în Numele lui Iehova și să se bazeze pe Dumnezeul său! Iată, voi toți care aprindeți un foc și vă încingeți cu tăciuni: umblați în flacăra focului vostru și printre tăciunii pe care i-ați aprins. Iată ce veți avea din Mâna Mea: veți zăcea în durere. (Isaia 5.10-11).

   Din întreaga Biblie acesta e pasajul ce vorbește cel mai clar despre iluminare. PE DE O PARTE, NE ARATĂ CALEA CEA BUNĂ: dacă ne temem de Dumnezeu, dacă ascultăm de glasul Lui și brusc cădem în întuneric și nu avem lumină, nu ar trebui să facem nimic altceva decât să ne încredem în Numele Domnului, să ne bazăm pe Dumnezeul nostru și să așteptăm ca lumina lui Dumnezeu să strălucească. Motivul este acela că DUMNEZEU ESTE LUMINĂ, ESTE SURSA LUMINII, ȘI DOAR ÎN LUMINA LUI PUTEM VEDEA LUMINA. Pe de altă parte, acest verset, ne și avertizează spunându-ne că în momentele în care nu avem lumină nu ar trebui ca noi înșine să căutăm o cale de ieșire, aprinzând un foc sau făcând propria noastră lumină lăuntrică. Căci, dacă nu-L așteptăm pe Dumnezeu, ci în loc de aceasta ne încingem cu o lumină făcută de noi înșine, deși am putea umbla în lumina propriului nostru foc pentru un timp, în final, vom zăcea în durere.

   În același timp, noi nici nu putem împrumuta lumina altora, luând lumina ce au primit-o alții și dând-o drept lumina noastră, pentru propria noastră folosință. De exemplu, să presupunem că într-o întâlnire de părtășie cineva a mărturisit că atunci când a întâmpinat greutăți a acceptat tratamentul crucii și astfel a fost binecuvântat de Dumnezeu. Poate după ce a auzit o asemenea mărturie, un anumit frate, este foarte impresionat și se întoarce acasă hotărât ca din clipa aceea să accepte tratamentul crucii. Deși prin ceea ce a făcut nici nu a căutat lumina de unul singur, nici nu a fabricat lumina prin el însuși, el a împrumutat lumina de la altul și a luat lumina pe care a primit-o un altul ca fiind drept lumina lui. Cine face așa, cu siguranță că nu după mult timp va abandona o astfel de lumină. Deci, lumina împrumutată, nu este de nici un folos, căci ea nu o poate înlocui pe cea reală!

   Aceia dintre noi care se tem de Dumnezeu, aud glasul Lui și se confruntă cu întunericul, ar trebui să nu uite că nu trebuie să facă nimic altceva decât să se încreadă în Dumnezeu, să se bazeze pe Dumnezeu, să privească cu toată sinceritatea doar la El și să-L aștepte în tăcere căutând îndurarea Lui încă o dată.

   De fiecare dată când Dumnezeu vine, de fiecare dată când Dumnezeu arată îndurare, lumina Feței Sale este lumina noastră, arătarea Sa este viziunea noastră, iar prezența Sa este câștigul nostru. Dacă doar Îl atingem, noi vedem lumina. În clipa în care El Își ascunde Fața de noi, imediat suntem în întuneric. Oricât ne-am lupta pentru lumină, nu folosește la nimic, oricât ne-am strădui, totul este zadarnic. Nu înseamnă că dacă tu ești puțin neglijent nu poți vedea lumina, iar pentru că eu sunt ceva mai pios, lumina vine; sau pentru că tu ești puțin cam leneș nu poți vedea lumina, iar eu sunt mai sârguincios și de aceea văd lumina.

   Iluminarea nu depinde de efortul și de lupta noastră, ci de îndurarea lui Dumnezeu. Vai, ce mulți astăzi își fac propria lor lumină aprinzând lămpi și ațâțând focuri! Dacă vine întunericul ei nu așteaptă să vină zorile, să răsară soarele, ei înșiși merg și aprind un foc pentru a face ei înșiși lumină. Dumnezeu spune că toți cei care aprind un foc pentru a se ilumina pe ei înșiși vor sfârși în durere. Iată hotărârea lui Dumnezeu! Ce lucru grozav este acesta!

   Fie ca noi să ne supunem pentru a ne teme de Dumnezeu și a privi doar la El pentru a primi îndurare!