Conflict între generații și soluția lui Dumnezeu (Maleahi 4:1-6)
Maleahi 4:1. Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură. 2. Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile Lui; veţi ieşi şi veţi sări ca viţeii din grajd. 3. Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor voastre, în ziua pe care o pregătesc Eu, zice Domnul oştirilor. 4. Aduceţi-vă aminte de Legea lui Moise, robul Meu, căruia i-am dat în Horeb rânduieli şi porunci pentru tot Israelul! 5. Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. 6. El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!”
Luca 1:10. În ceasul tămâierii, toată mulţimea norodului se ruga afară. 11. Atunci un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia şi a stat în picioare la dreapta altarului pentru tămâiere. 12. Zaharia s-a înspăimântat, când l-a văzut; şi l-a apucat frica. 13. Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevasta ta Elisabeta îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan. 14. El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui. 15. Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale. 16. El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor. 17. Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.”
Matei 17:10. Ucenicii I-au pus întrebarea următoare: „Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?” 11. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie şi să aşeze din nou toate lucrurile. 12. Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor.” 13. Ucenicii au înţeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul.
1. Conflictul între generații are drept cauză păcatul și ca soluție pocăința
1 Împărați 15:25. Nadab, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel în al doilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. El a domnit doi ani peste Israel. 26. El a făcut ce este rău înaintea Domnului şi a umblat pe calea tatălui său, săvârşind păcatele în care târâse tatăl său pe Israel.
2 Imparati 3:1. Ioram, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel la Samaria, în al optsprezecelea an al lui Iosafat, împăratul lui Iuda. A domnit doisprezece ani. 2. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, totuşi nu ca tatăl său şi ca mama sa. A răsturnat stâlpii lui Baal, pe care-i făcuse tatăl său; 3. dar s-a dedat la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi nu s-a abătut de la ele.
a) Păcatul săvârșit de părinți are repercusiuni asupra familiei
– Iacov favorizează pe Iosif și aduce dezbinare între frați
Geneza 37:2. Iată istoria lui Iacov: Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele. 3. Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrâneţe; şi i-a făcut o haină pestriţă. 4. Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toţi şi au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească.
– Rebeca este un exemplu rău pentru fiul ei Iacov
Geneza 27:6. Apoi Rebeca a zis fiului său Iacov: „Iată, am auzit pe tatăl tău vorbind astfel fratelui tău, Esau: 7. „Adu-mi vânat şi fă-mi o mâncare ca să mănânc; şi te voi binecuvânta înaintea Domnului, înainte de moartea mea.” 8. Acum, fiule, ascultă sfatul meu şi fă ce îţi poruncesc. 9. Du-te de ia-mi din turmă doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mâncare gustoasă cum îi place; 10. tu ai s-o duci tatălui tău s-o mănânce, ca să te binecuvânteze înainte de moartea lui.” 11. Iacov a răspuns mamei sale: „Iată, fratele meu, Esau, este păros, iar eu n-am păr deloc. 12. Poate că tatăl meu mă va pipăi şi voi trece drept mincinos înaintea lui şi, în loc de binecuvântare, voi face să vină peste mine blestemul.” 13. Mama sa i-a zis: „Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine! Ascultă numai sfatul meu şi du-te de adu-mi-i.” 14. Iacov s-a dus de i-a luat şi i-a adus mamei sale, care a făcut o mâncare cum îi plăcea tatălui său.
– Părinții lui Samson au obișnuit pe Samson să-i împlinească toate cererile
Judecatorii 14:1. Samson s-a coborât la Timna şi a văzut acolo o femeie din fetele filistenilor. 2. Când s-a suit înapoi, a spus lucrul acesta tatălui său şi mamei sale şi a zis: „Am văzut la Timna o femeie din fetele filistenilor; luaţi-mi-o acum de nevastă.” 3. Tatăl său şi mama sa i-au zis: „Nu este nicio femeie între fetele fraţilor tăi şi în tot poporul nostru, de te duci să-ţi iei nevastă de la filisteni, care sunt netăiaţi împrejur?” Şi Samson a zis tatălui său: „Ia-mi-o, căci îmi place.” 4. Tatăl său şi mama sa nu ştiau că lucrul acesta venea de la Domnul: căci Samson căuta un prilej de ceartă din partea filistenilor. În vremea aceea filistenii stăpâneau peste Israel.
În toate trei exemplele doar intervenția lui Dumnezeu restabilește pacea în familie, atunci când schimbă inimile celor aflați în conflict.
b) Păcatul săvârșit de copii are repercusiuni asupra familiei
– Fii lui Eli aduc pedeapsă peste casa lui prin păcatul hoției din darurile Domnului și desfrânare
1 Samuel 3:10. Domnul a venit, S-a înfăţişat şi l-a chemat ca şi în celelalte dăţi: „Samuele, Samuele!” Şi Samuel a răspuns: „Vorbeşte, căci robul Tău ascultă.” 11. Atunci Domnul a zis lui Samuel: „Iată că voi face în Israel un lucru care va asurzi urechile oricui îl va auzi. 12. În ziua aceea voi împlini asupra lui Eli tot ce am rostit împotriva casei lui; voi începe şi voi isprăvi. 13. I-am spus că vreau să pedepsesc casa lui pentru totdeauna, din pricina fărădelegii de care are cunoştinţă şi prin care fiii lui s-au făcut vrednici de lepădat, fără ca el să-i fi oprit.
– Cain aduce durere prin uciderea lui Abel în prima familie a omenirii
Geneza 4:6. Şi Domnul a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? 7. Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” 8. Însă Cain a zis fratelui său Abel: „Haidem să ieşim la câmp.” Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât. 9. Domnul a zis lui Cain: „Unde este fratele tău Abel?” El a răspuns: „Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?” 10. Şi Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine. 11. Acum blestemat eşti tu, izgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău! 12. Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fii pe pământ.”
Matei 3:1. În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustiul Iudeii. 2. El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” 3. Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.”
2. Confilctul între generații are drept cauză lipsa de educație biblică și ca soluție educație biblică în familie.
Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. – (Prov. 22:6)
2 Timotei 1:3. Mulţumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi strămoşi, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi şi noapte. 4. Căci mi-aduc aminte de lacrimile tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie. 5. Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta, Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine. 6. De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele. 7. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă. 8. Să nu-ţi fie ruşine, dar, de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu.
Noi dorim ca biserica să ne învețe copiii, ca duminica la biserică să se pună temelia Cuvântului în viața lor. Greșit, dacă le-am da copiilor sau nouă, de mâncare odată pe săptămână, ce s-ar întâmpla, oare nu tot la fel este și pentru suflet?
1 Ioan 2:13. Vă scriu, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. Vă scriu, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel rău. V-am scris, copilaşilor, fiindcă aţi cunoscut pe Tatăl. 14. V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, şi aţi biruit pe cel rău. 15. Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. 16. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. 17. Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. 18. Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. 19. Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri. 20. Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi orice lucru. 21. V-am scris nu că n-aţi cunoaşte adevărul, ci pentru că îl cunoaşteţi şi ştiţi că nicio minciună nu vine din adevăr.
3. Conflictul între generații are drept cauză neglijarea autorității stabilite de Dumnezeu în viața noastră și ca soluție ascultarea de Dumnezeu
1 Corinteni 11:1. Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos. 2. Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat. 3. Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos.
Efeseni 6:1. Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. 2. „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă – 3. „ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ.” 4. Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.
1Timotei 5:4. Dacă o văduvă are copii sau nepoţi de la copii, aceştia să se deprindă să fie evlavioşi, întâi faţă de cei din casa lor, şi să răsplătească ostenelile părinţilor, căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu.
Iosua 24:14. Acum, temeţi-vă de Domnul şi slujiţi-I cu scumpătate şi credincioşie. Depărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu şi în Egipt şi slujiţi Domnului. 15. Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.”
Daniel 1:5. Împăratul le-a rânduit pe fiecare zi o parte din bucatele de la masa lui şi din vinul de care bea el, vrând să-i crească timp de trei ani, după care aveau să fie în slujba împăratului. 6. Printre ei erau, dintre copiii lui Iuda: Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria. 7. Căpetenia famenilor dregători le-a pus însă alte nume, şi anume: lui Daniel i-a pus numele Beltşaţar, lui Hanania, Şadrac, lui Mişael, Meşac, şi lui Azaria, Abed-Nego. 8. Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce. 9. Dumnezeu a făcut ca Daniel să capete bunăvoinţă şi trecere înaintea căpeteniei famenilor dregători.
1. Conflictul între generații are drept cauză păcatul și ca soluție pocăința
2. Confilctul între generații are drept cauză lipsa de educație biblică și ca soluție educație biblică în familie.
3. Conflictul între generații are drept cauză neglijarea autorității stabilite de Dumnezeu în viața noastră și ca soluție ascultarea de Dumnezeu
Simion Ioanăș