Drumul către slava lui Dumnezeu 1 Tesaloniceni 4:13-18, 2 Împărați 2:1-6
Autor: Simion Ioanas
Album: fara album
Categorie: Diverse

Drumul către slava lui Dumnezeu 1 Tesaloniceni 4:13-18,2 Împărați 2: 1-6

1 Tesaloniceni 4:13. Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. 14. Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El. 15. Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. 16. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. 17. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. 18. Mângâiaţi-vă, dar, unii pe alţii cu aceste cuvinte.

Slava care ne-o promite Dumnezeu este perfecțiunea lui Dumnezeu, lipsa păcatului, a durerii, a suferinței, a morții, a întunericului.
Apocalipsa 21:1. Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. 2. Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. 3. Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. 4. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

Slava pe care ne-o promite Dumnezeu este o mangaiere pentru fiecare din noi, și-o dorință ca să ajungem acolo.
Apocalipsa 21:21. Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie. 22. În cetate n-am văzut niciun Templu; pentru că Domnul Dumnezeul cel Atotputernic ca şi Mielul sunt Templul ei. 23. Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul. 24. Neamurile vor umbla în lumina ei, şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea. 25. Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte. 26. În ea vor aduce slava şi cinstea neamurilor. 27. Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului.

Ca să înțelegem cum putem avea parte de slava lui Dumnezeu, vom privi astăzi la unul din oamenii lui Dumnezeu din Vechiul Testament, Ilie prorocul, la drumul lui către slavă și vom învăța căteva repere importante pentru a ajunge în prezența slavei lui Dumnezeu:

1. Ghilgal este punctul de plecare pentru ca Ilie să ajungă în slavă (2 Împărați 2:1)
Numele Ghilgal înseamnă rostogolire, prăvălire și vine din ebraicul “galal”.
Ghilgal avea o semnificație extraordinară pentru poporul lui Dumnezeu, este locul tăierii împrejur, a ridicării ocării Egiptului din viața lui Israel.

Iosua 5:6. Căci copiii lui Israel umblaseră patruzeci de ani prin pustiu până la nimicirea întregului neam de oameni de război care ieşiseră din Egipt şi care nu ascultaseră de glasul Domnului. Domnul le-a jurat că nu-i va lăsa să vadă ţara pe care jurase părinţilor lor că ne-o va da, ţară în care curge lapte şi miere. 7. În locul lor a ridicat pe copiii lor; şi Iosua i-a tăiat împrejur, căci erau netăiaţi împrejur, pentru că nu-i tăiaseră împrejur pe drum. 8. După ce a isprăvit de tăiat împrejur pe tot poporul, au rămas pe loc în tabără până la vindecare. 9. Domnul a zis lui Iosua: „Astăzi, am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră.” Şi locului aceluia i-au pus numele Ghilgal până în ziua de azi. 10. Copiii lui Israel au tăbărât la Ghilgal; şi au prăznuit Paştile în a paisprezecea zi a lunii, spre seară, în câmpia Ierihonului.

Este o învățătură pentru noi cei din Biserică care dorim să ajungem în slavă, drumul începe neapărat cu luarea ocării păcatului de peste noi, cu tăierea împrejur, care semnifică tăierea împrejurul inimii, nașterea din nou.

• Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru; și tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slova; un astfel de iudeu își scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu. (Rom. 2:29)
• Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii. (Evr. 4:12)

2. Betel este al doilea reper pentru ca Ilie să ajungă în slavă (2 Împărați 2:2)

Numele Betel, înseamnă Casa lui Dumnezeu, pentru Israel a avut o semnificașie deosebită. Avram zidește un altar acolo lui Iahve (Gen 12:8) și mai târziu pentru Iacov Betel este punctul de pornire în cunoașterea lui Dumnezeu, acolo are o vedenie, descoperire a Domnului și numește locul Betel.
Geneza 28:10. Iacov a plecat din Beer-Şeba şi şi-a luat drumul spre Haran. 11. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi şi s-a culcat în locul acela. 12. Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe scara aceea. 13. Şi Domnul stătea deasupra ei şi zicea: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tatălui tău, Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac.” Pământul pe care eşti culcat ţi-l voi da ţie şi seminţei tale.

Este o învățătură pentru noi ca Biserică, drumul spre slava lui Dumnezeu trece pe la casa lui Dumnezeu, acolo unde se descoperă Dumnezeu, este viziune, acolo unde Duhul Sfânt lucrează prin mădularele din trup, prin frații în credință.
Fapte 2:41. Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. 42. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. 43. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. 44. Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte.

3. Ierihon este al treilea reper pentru ca Ilie să ajungă în slavă (2 Împărați 2:4)
Ierihonul are o semnificație deosebită pentru Israel, în câmpia Ierihonului i se arată lui Iosua, Căpetenia oștirilor, prin aceasta dându-i asigurarea ca în orice luptă El este cu Israel și dă în mâinile lui Israel în mod miraculos cetatea Ierihonului, prin simpla înconjurare a cetății.
Iosua 6:14. Au înconjurat cetatea o dată, a doua zi; apoi s-au întors în tabără. Au făcut acelaşi lucru timp de şase zile. 15. În ziua a şaptea, s-au sculat în zorii zilei şi au înconjurat în acelaşi fel cetatea de şapte ori; aceasta a fost singura zi când au înconjurat cetatea de şapte ori. 16. A şaptea oară, pe când preoţii sunau din trâmbiţe, Iosua a zis poporului: „Strigaţi, căci Domnul v-a dat cetatea în mână! 17. Cetatea să fie dată Domnului spre nimicire, ea şi tot ce se află în ea; dar să lăsaţi cu viaţă pe curva Rahav şi pe toţi cei ce vor fi cu ea în casă, pentru că a ascuns pe solii pe care-i trimiseserăm noi.

Este o învățătură pentru noi ca Biserică, drumul spre slava lui Dumnezeu trece prin lupte, însă cu noi este Căpetenia oștirilor, care ne-a promis că nu ne va parăsi, de asemenea în aceasta luptă avem și noi de luptat, să punem mâna pe sabie (Cuvântul) și să nimicim orice păcat ne dă târcoale în viața noastră și în acelați timp să cucerim terenul dușmanului cu Evanghelia.
• Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. (Efes. 6:12)
• De aceea, omorâți mădularele voastre care sunt pe pămant: curvia, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia, care este o închinare la idoli. (Col. 3:5)
• M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. (2Tim. 4:7)

4. Iordanul este ultimul reper pentru ca Ilie să ajungă în slavă (2 Împărați 2:6)

Iordanul are o semnificație deosebită pentru Israel, la trecerea în țara promisă Dumnezeu a despicat Iordanul, pentru ca Israel să treacă dincolo fără probleme.
Iosua 4:7. Să le spuneţi: „Apele Iordanului s-au despicat în două înaintea chivotului legământului Domnului; când a trecut chivotul Iordanul, apele Iordanului s-au despicat în două, şi pietrele acestea să fie întotdeauna o aducere aminte pentru copiii lui Israel.” 8. Copiii lui Israel au făcut aşa cum le poruncise Iosua. Au luat douăsprezece pietre din mijlocul Iordanului, cum spusese lui Iosua, Domnul, după numărul seminţiilor copiilor lui Israel, le-au luat cu ei şi le-au pus în locul unde aveau să rămână peste noapte.

Este o învățătură pentru noi ca Biserică, vom trece de pe tărâmul acesta în slavă doar cu intervenția lui Dumnezeu, prin curățirea dată de El prin Duhul Sfânt (mantaua aceasta), El ne păzește și ne trece în Țara promisă. Noi doar să avem armătura cerută de El.
Matei 22:9. Duceţi-vă, dar, la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.” 10. Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi. 11. Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. 12. „Prietene”, i-a zis el, „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuţit. 13. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
• Și dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morți locuieste în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morți va învia și trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieste în voi. (Rom. 8:11)

2 Petru 1:5. De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; 6. cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; 7. cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. 8. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos. 9. Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate. 10. De, aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată. 11. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.


Doresc eu și tu să ajung în slava lui Dumnezeu?
Am trecut pe la Ghilgal, am lăsat ca Dumnezeu să-mi schimbe inima, am crezut Evanghelia, m-am pocăit, am împlinit botezul?
Cum consider Betelul, Biserica lui Dumnezeu, m-am integrat într-o biserică locală, activez aici, stăruiesc în învățătură și slujire?
Am trecut pe la Ierihon, cum am ieșit, biruitor sau biruit, lupt cu mine și pentru Împărăție cu puterea și darul dat de Duhul?
Sunt gata să trec Iordanul, sunt pregătit, cum îmi este haina, curată? Cum este viața noastră am armătura pe mine, sunt într-o stare de veghe?

Simion Ioanăș

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/200872/drumul-catre-slava-lui-dumnezeu-1-tesaloniceni-413-18-2-imparati-21-6