Mesia, născut ca să Domnească (Daniel 7: 13-14; Psalmul 2; Ps 45:6-7)
Introducere
Domnul Isus atunci când S-a născut a împlinit profeții legate de Domnia lui Mesia, un atribut și adevăr foarte important referitor la mântuirea noastră și la relația noastră cu Mântuitorul, una dintre caracteristicile unui om mântuit fiind supunerea față de Autoritatea și Domnia lui Hristos Domnul.
Prezentarea și interpretarea lecției
1. Cel născut la Betleem are stăpânire veșnică ca Împărat de la Dumnezeu (Daniel 7:13-14; Isaia 9:6-7)
Daniel 7:13. M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. 14. I s-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum, şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.
Isaia 9:6-7 ”Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii. El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci; iată ce va face râvna Domnului oştirilor.”
Hristos Domnul a fost profețit ca și Copilul care se naște să stăpânească. Pe pământ s-a văzut stăpânirea lui ca Fiul lui Dumnezeu peste lumea spirituală, i-au slujit îngerii, demonii îi erau supuși, însă doar în vremea sfârșitului vom avea parte de Împărăția vizibilă a lui Hristos Isus. Ca să am parte de domnia lui acolo în Cer, trebuie să am parte de începutul domniei lui în viața mea aici pe pământ, de aici să mă supun autorității Lui.
Luca 2:11. astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.
Matei 2:1. După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim 2. şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.”
Matei 2:9. După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. 10. Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. 11. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă.
2. Cel născut la Betleem este investit de Dumnezeu ca Împăratul care judecă și pedepsește (Ps 2)
Psalmii 2
– Totul tinde spre un apogeu al răzvrătirii pe pământ împotriva Împăratului născut (vers 1-4)
– Dumnezeu certifică alegerea Lui, ca Hristos să fie Împărat pe Sion (vers 5-8)
– Hristos, Fiul lui Dumnezeu v-a pedepsi cu mânie întregul pământ (vers 9-12)
Pentru noi astăzi ca și popor al Lui, care am ales să fim sub autoritatea Lui ne revine să slujim Domnului așa cum ne învață Cuvântul: cu frică şi bucuraţi-vă, tremurând, să cinstim pe Fiul, știind că într-o zi va judeca cu dreptate întreg pământul.
3. Cel născut la Betleem ca Împărat este Unic prin Caracterul Său deosebit
Ps 45:6. Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veşnic; toiagul de domnie al Împărăţiei Tale este un toiag de dreptate. 7. Tu iubeşti neprihănirea şi urăşti răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai presus decât pe tovarăşii Tăi de slujbă.
Împăratul născut este diferit de oricare alt Împărat, prin caracterul Său unic și drept, iubește neprihănirea și urăște răutatea, de aceea trebuie să rămână ca Model în mijlocul poporului Său, a tovarășilor de slujbă.
Luați jugul Meu asupra voastra și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. (Mat. 11:29)
Aplicarea lecției – The application of the lesson
Ce este foarte important să înțelegem privitor la Hristos, născut ca să domnească, este seriozitatea față de El. Să înțelegem că Dumnezeu L-a investit să fie Împărat pentru vecii vecilor, Cel care o să judece cu dreptate, Cel care S-a dat prima dată ca Model de caracter, pentru ca noi care ne-am supus Lui, să-L urmăm cu frică și cu cutremur, știind că la sfârșit fiecare făptură va sta în fața scaunului Lui de domnie, unii pentru pedeapsă și ceilalți pentru răsplată.
Întrebări – Questions
De unde știu ca Hristos a venit să domnească pe pământ și-n Cer?
Ce implică personal, să știu că Hristos a fost investit ca Domn și Împărat?
Cum trebuie să trăiesc pe pământ, știind că Hristos Domnul judecă cu dreptate și iubește neprihănirea?
Pe pământ tot mai mult oamenii resping și batjocoresc pe Hristos și voia lui Dumnezeu, Hristos va birui în final, de ce parte ne situăm noi?
Simion Ioanăș