Fără Tine sunt pierdut!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Alerg spre ținta cea promisă!
Categorie: Trezire si veghere
Fără Tine sunt pierdut!


Luminează calea mea
Doamne, când Te chem și strig;
Singur nu mă mai lăsa
În întuneric și frig...

Păcatul m-a măcinat,
O epavă am ajuns...
M-a zdrobit, m-a apăsat,
Dar nu mă lăsa, Isus!

Prea târziu seama mi-am dat
Că n-am șanse fără Tine...
Acum mă simt un ratat,
În genunchi Te rog, fă-mi bine!

Iartă-mă Isus al meu,
Iartă-mă dacă socoți,
Știu, nu merit, am fost rău,
Să mă-nalți, doar Tu mai poți.

Din mocirlă ridicat,
Numai brațul Tău răzbește,
Vindecat și curățat
Cum inima mea, dorește...

Știu, doar eu sunt vinovat
Dar vreau să scap, de se poate
Prin lume am alergat,
Am crezut că le fac toate,

Că-s abil și reușesc
În hățișul păcătos,
Am putut doar să rănesc
A Ta jertfă, bun Hristos.

Îmi cer azi din nou iertare,
Orice pedeapsă aș primi,
Merit tot, dar ai răbdare
Te rog cu mine să fii!

Fără Tine sunt pierdut,
Plâng și sunt nemângâiat,
Și-mi doresc atât de mult,
Să știu că iar m-ai iertat...

Iar și iar, eu tot Îți cer
Milă multă și îndurare,
Însă eu, ce Îți ofer?
Prea puțină ascultare...

Acuma, sunt hotărât
Să mă schimb, să fiu smerit,
Nu mă mai las doborât
De păcate, prăbușit.

Mâna Ta m-a vindecat,
Simt că iar mi-ai dat iertare.
Duhul Sfânt m-a ridicat,
Din nou pot sta pe picioare.

Înspre cer am să pășesc,
Totul las în urma mea...
Cu Tine să mă- întâlnesc
Și să cânt spre slava Ta!

Amin

Câmpia Turzii, 29 mai 2020
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/201035/fara-tine-sunt-pierdut