A venit cândva la mine, un Străin
Așa i-am spus
Și mi-a pus o întrebare,
Așteptând să-i dau răspuns:
Ce crezi tu, copile,
Este bine sau e rău
Ca în viața aceasta toată,
S-ai credință-n Dumnezeu?
Întrebarea este bună,
Mă gândeam în sinea mea,
Dar ziceam: de ce mă-ntreabă,
O-ntrebare așa de grea?
Oare ce-o fi căutând să afle
De la mine, acest Străin?
Oare nu vede El bine,
Că eu sunt doar un copil?
Fără să mai stau să judec,
Am răspuns: eu cred că da!
Și privindu-l drept în față,
Am văzut că El zâmbea.
Ochii Lui priveau la mine
Și puteam ca să citesc,
Bunatatea și blândețea
Ce le-avea ascunse-n piept.
După portul ce-l avea,
Mă gândeam: n-o fi de aici!
Care om în toată mintea
Se îmbracă în sclipici;
Dar privind mai în detaliu,
Am văzut că strălucea,
Haina alba de pe sine
Arăta ca marmura.
Ezitând puțin, dar totuși,
Curios fiind de Om,
I-am pus și eu întrebarea:
Cine e, din ce popor?
Fără ca să stea pe gânduri,
Mi-a vorbit de țara sa
Și mi-a spus că-n veșnicie,
Voi putea ajunge-n ea.
Mi-a vorbit de mântuire,
Mi-a vorbit de jertfa Sa,
Mi-a vorbit de Sfântu-i sânge
Ce mă poate vindeca.
Îmi spunea El cu ardoare
Cum că Tatal l-a trimis,
Pe pământ că să-mplineasca
Tot ce-n carte a fost scris.
Mi-a vorbit și de credința
În Prea bunul Dumnezeu
Care cere-a fi văzută
Și la bine și la greu.
Dac-ar fi ca să enumăr
Toate câte am vorbit
Poezia asta sigur,
N-ar avea înc-un sfârșit.
Totuși, pentru cel ce vrea să audă
Și să știe ce mi-a spus
Il îndemn ca să citească,
Biblia, pentru răspuns.
Doar citind în cartea sfântă
Poți și tu ca să-l cunoști
Pe strainul care odată
Mi s-a prezentat, Hristos!