Tată, vom călca peste șerpi acum și mă rog ca să-Ți împlinești promisiunea din Romani 16:20 care spune că Satana va fi zdrobit curând sub picioarele Tale. Și că prin cuvântul mărturiei noastre și prin sângele Mielului, puterile întunericului vor fi zădărnicite și retrase Apoi mă rog ca un izvor de lumină, și adevăr, și speranță, și curățire, și putere și dreptate, și echitate, și compasiune va fi revărsată. Toatea acestea le cer în Numele măreț al lui Isus. Amin!
Acest sfârșit de săptămână are ca temă sacralitatea vieții umane. Sfârșitul de săptămână destinat vieții lui Martin Luther King și sfârșitul de săptămână destinat sacralității vieții uname întotdeauna se pare că se succed în luna Ianuarie, în țara aceasta... Noi, cei din biserica Betleem credem că, atât la scară globală, cât și națională, rasismul împreună cu întregul măcelul cu care acesta se incheie, și avortul împreună cu cei 50 de milioane de copii care au fost uciși începând de la judecarea cazului Roe v. Wade din 1973, despre acestea două, rasismul și avortul, credem că sunt niște păcate fantastice, zguduitoare și totodată asemănătoare! Sunt de-a dreptul cutremurătoare, pentru că impactul atacului asupra imaginii lui Dumnezeu, în ambele cazuri, este imens. Și sunt înrudite pentru că, atât rasismul cât și avortul sunt mânate de noținea trădătoare cum că persoana mea este centrală și că persoana mea este suverană.
”Rasa mea este mai bună decât rasa ta! Și de aceea am dreptul să gândesc despre tine și să mă comport față de tine cu lipsă de respect, dezgust... Am drepturi asupra persoanei tale! Al meu e mai bun! E al meu! Eu sunt elementul central! Eu sunt suveran! Și dacă eu îmi doresc bebelușul meu, doar atunci bebelușul meu este o persoană! Și dacă eu nu-mi doresc bebelușul meu, atunci bebelușul meu nu e o persoană! Dacă mi-o doresc, atunci este ilegal ca să mi-o omorâți! Și dacă nu mi-o doresc, atunci este legal ca să mi-o omorâți! Dorința mea suverană! Aceasta va decide dacă va trăi precum și ce drepturi are. Puterea pe care o am, face ca omorârea ei să fie un lucru drept!”
Așadar, sunt inrudite. Iar relația dintre ele este „eu”. Realitatea mea suverană, egocentristă și auto proclamată. Și de aceea le discutăm deodată, în fiecare an. Rasismul și avortul sunt păcate cutremurătoare și înrudite. Astfel, rugăciunea noastră va fi ca în primul rând, ca Dumnezeu, Creatorul nostru, va fi glorificat pentru dreptul Său suprem în lucrarea Sa de a forma o persoană în pântecele mamei. Iar în al doilea rând ne rugăm ca Hristos, Răscumpărătorul nostru, va fi glorificat pentru iertarea păcatelor, chiar și a păcatului de avort, pentru toți cei ce se pocăiesc și se încred în El. Iar în al treilea rând, ne rugăm ca miile de femei care sunt puse în fața situației amenințătoare a unei sarcini neplanificate, vor descoperi realitatea și voința de arăta compasiune în Hristos înaintea ororii de a avorta. Iar în al patrulea rând, ne rugăm ca prin voi da, prin voi! , oameni ai lui Dumnezeu, să răspândiți în lumea aceasta, hotărârea luată spre slava lui Hristos de a prețui viața ca un dar de la Dumnezeu.
Astfel pentru a vorbi despre păcatul avortului vom privi la Psalmul 106. Și vom studia de unde pornesc rădăcinile acestui păcat, ce urmări are și care este cauza împotriva vieții. Haideți să vă prezint un rezumat... Este un psalm destul de lung dar nu este prea greu să înțelegem despre ce este vorba Psalmul începe și se sfârșește cu aceeași frază: „Lăudați pe Domnul!” Sau folosind cuvântul ebraic, cunoscut de toți: Aleluia (Hallelu-ya)! Slavă Ție, Yahweh! Aceasta este fraza de început și de sfârșit a acestui psalm minunat. A-L lăuda pe Domnul, nu înseamnă doar să spui lucruri frumoase despre El. Ci înseamnă a spune lucruri minunate despre El, crezând că El face lucrări mărețe, simțind lucruri mărețe despre El, căci este într-adevăr vrednic de slavă, crezând că El este măreț, glorios, minunat, mai de preț decât orice altceva și să-L dorim mai mult decât tot ce există! Aceasta înseamnă să-L lauzi pe Dumnezeu. Slavă ție Yahweh, Te iubesc, Te admir, Te ador, mă închin Ție, stau uimit de prezența Ta, Te prețuiesc, Te vreau, Tu ești comoara mea, Tu ești al meu, ești Dumnezeul meu, Tu însemni totul pentru mine!
Aceasta înseamnă laudă! Vorbele goale spuse degeaba nu înseamnă laudă. Lauda trebuie să vină din inimă, dacă nu, atunci nu este cu adevărat laudă. Cu aceasta începe și se sfârșește psalmul. Aceasta este scopul manifestat al acestui psalm, al Bibliei și al întregii existențe. Vedem în versetul 1 că lauda vine dintr-o inimă mulțumitoare "Lăudaţi pe Domnul!" și apoi pe urmă, în versetul 47 „ca să lăudăm Numele Tău cel sfânt”. Și dacă vă întrebați, de ce se spune aceasta, citind acest psalm, unde vedem orori, greșeli, păcat, rebeliune ca apoi concluzia să fie să-L lăudăm și să-L preamărim? Autorul ne dă un răspuns clar în primul verset: „căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci!” Cu alte cuvinte, mulțumiți și lăudați pe Domnul căci este bun, își păstrează necodiționat legământul dragostei Sale, de la început și până la sfârșit, în ciuda tuturor păcatelor regăsite în psalm. Și asta face acest psalm așa de frumos.
Acum, vom sări peste versetele 3 până la 5 și vom reveni asupra lor la sfârșit Și să privim spre păcate, eu număr în total zece păcate. Se pot diviza în mai multe. Vi le voi enumera, dacă vreți să le urmăriți puteți citi fiecare verset pe rând sau puteți doar să le ascultați. Uitați ce ni se relatează de către psalmist în psalmul 106, el ne relatează istoria poporului Israel, începând cu exodul din Egipt până la captivitatea Babiloneană. Este o perioadă îndelungată, și o istorie foarte tristă! Așadar fiți pregătiți! Dumnezeu este un Dumnezeu bun, iar îndurarea Lui ține în veci, în ciuda acestor lucruri versetul 7 aproape de final: „au fost neascultători la mare, la Marea Roşie.” Versetul 14: „Ci i-a apucat pofta în pustiu şi au ispitit pe Dumnezeu în pustietate.” Versetul 16: „ În tabără au fost geloşi pe Moise şi pe Aaron”. Versetul 19: „Au făcut un viţel în Horeb. S-au închinat înaintea unui chip turnat”. Versetul 24: „Ei au nesocotit ţara desfătărilor; n-au crezut în cuvântul Domnului” Versetul 28: „Ei s-au alipit de Baal-Peor şi au mâncat vite jertfite morţilor.” Versetul 32: „Ei au mâniat pe Domnul la apele Meriba; şi Moise a fost pedepsit din pricina lor.” Versetul 34: „Ei n-au nimicit popoarele pe care le poruncise Domnul să le nimicească.” „Ci s-au amestecat cu neamurile şi au învăţat faptele lor” Versetul 36: „au slujit idolilor lor”. Versetul 37: „Şi-au jertfit fiii şi fiicele la idoli”
Neascultare, poftire, gelozie, idolatrie, nesocotirea darurilor lui Dumnezeu, necredința, ducere de jertfe morților, cârtire, amestecarea cu neamurile, slujind zeitățile acestora și jertfirea... propriilor copii. Și lista păcatelor putea continua... De ce credeți că autorul s-a oprit exact aici? „Şi-au jertfit fiii şi fiicele la idoli”, aceasta e capătul acuzării. Oare nu știau ei, ceea ce orice ființă de pe acest pământ ar trebui sa știe, e clar că nu știau, dar nu trebuia ca ei să știe că până aici e cel mai jos nivel al păcatului la care poți coborî? Acesta este cel mai teribil mod de a te război cu Dumnezeu. Și acesta este și cel mai inuman lucru pe care o mamă îl poate face. Și un tată. Haideți să dăm citire, oricât de greu ne-ar fi. Versetele de la 37 la 39: „Şi-au jertfit fiii şi fiicele la idoli, au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor şi fiicelor lor, pe care i-au jertfit idolilor din Canaan, şi ţara a fost spurcată astfel prin omoruri. S-au spurcat prin faptele lor, s-au desfrânat prin faptele lor.”
Voi spune patru lucruri despre acestă ultimă acuzare adusă. Primul lucru, nu duceau ca jertă doar niște oi, nu duceau ca și jertfă doar niște capre, sau boi, ci își jertfeau fii și fiicele lor! Aceștia nu erau porumbei, ci erau chiar copii, băieței și fetițe! Citim că au vărsat sânge, ceea ce evident înseamnă că le tăiau gâturile, și îi țineau cu capul în jos, până când... altarul era acoperit... cu sângele lor. Ceea ce era probabil mai uman, decât ceea ce se face azi, de 32 de ori pe zi, în acest stat, de către societate. Al doilea lucru. Sângele acesta este numit „sânge nevinovat”. Aceasta nu înseamnă că copilașii nu aveau păcate, știm că erau și ei păcătoși. Este o frazare des întâlnită în Vechiul Testament. Ieremia a folosit-o să se caracterizeze pe sine Și știm că Ieremia nu a fost un om fără păcat. Asculați ce Ieremia spune: „dacă mă veţi omorî, vă veţi face vinovaţi de sânge nevinovat!” Ce a vrut el să spună prin aceasta? El spunea, de fapt, că nu făcuse păcatele pe care spuneau ei că le făcuse! Ceea ce înseamnă că acești copilași, nu făcuseră niciun păcat care să justifice uciderea lor.
Între oameni, există inocență. Pe verticală, nu există! Cu toții suntem vinovați înaintea lui Dumnezeu, dar între noi eu sunt nevinovat: dacă încerci să mă pui în închisoare pentru infideliate, nu poti, pentru că am fost fidel soției mele! Sau pentru că am furat o mașină? Nu poți, pentru că n-am furat, sunt nevinovat! Nu poți spune asta în comparație cu Dumnezeu dar o poți spune în comparație cu oamenii. Aceasta numim dreptate în această lume. Iar acești copilași... sunt nevinovați! Fiecare copilaș e nevinovat! A Domnului este viața, și de aceea o poate lua la orice vârstă, fără să poți spune că ți-a făcut vre-un rău ție sau copilului tău. Poate ți s-a întâmplat asta... „Domnul a dat, Domnul a luat. Binecuvântat să fie Numele Domnului!” Oamenii nu au voie să ia viața. Dumnezeu poate, noi nu putem, nu a noastră e viața, viața este a Domnului! Ne-a spus clar în porunca a 6-a „Să nu ucizi”, care înseamnă să nu iei o viață nevinovată.
Al treilea lucru. Când și-au jertfit copii pentru idolii păgâni, îi duceau, de fapt, ca jertfă demonilor. Haideți să punem împreună lucrurile din versetele 37 și 38, „Şi-au jertfit fiii şi fiicele la idoli (demoni), au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor şi fiicelor lor, pe care i-au jertfit idolilor din Canaan.” Apostolul Pavel folosea și el acest limbaj și exprimare, pe care o regăsim aici cât și în Deuteronom, iar el îl folosește, să explice și să clarifice ce se petrecea în templele păgâne din Corint. Când este dusă ca jertfă carne sau mâncare, idolilor. Uitați ce scrie în 1 Corinteni 10:19: „Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor este ceva? Sau că un idol este ceva? Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc Neamurile jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii.” Din aceste texte, eu deduc că orice sistem pe care lumea îl poate inventa, religios sau secular, dacă este un sistem care-L ascunde pe Dumnezeu sau dacă contrazice Cuvântul Său, ademenește oamenii să-și caute fericirea făcând sacrificii pentru sistem, sau dacă denaturează și distruge imaginea lui Dumnezeu, în spatele unui astfel de sistem sunt demoni. Asta deduc eu din aceste texte. Scopul suprem acestor demoni este degradarea imaginii lui Dumnezeu și distrugerea poporului său. Demonii sunt gata să trimită milioane de bebeluși în rai atât timp cât pot face criminali din milioane de mame și tați. Sunt conștienți de ce fac.
Al patrulea lucru. Când copii sunt aduși ca și jertfă dracilor, atât părinții cât și preoții, cei care realizează avortul, joacă rolul femeii desfrânate. Versetul 39: „S-au spurcat prin faptele lor, s-au desfrânat prin faptele lor.” Știți că în Vechiul Testament Dumnezeu este văzut ca fiind soțul lui Israel iar Israel ca soția Dumnezeului ei. De aceea, idolatria în Vechiul Testament este adesea echivalentă cu adulterul sau în cazuri extreme, ca și în cel de față, cu prostituția. O soție curvind cu idoli care se vinde altor dumnezei. Ultimul lucru pe care o femei desfrânată și-l dorește este să rămână însărcinată. Și atunci, sarcina trebuie eliminată. Și atunci ca să satisfaci cererile de a comite adulter ale sistemului, elimină bebelușul! Aceasta ne este ilustrat aici în acest verset. Acesta este rolul femeii desfrânate.
Un scurt rezumat: Numărul 1: Aceștia sunt fii și fice, copii mici, nu boi sau oi. Numărul 2: Sângele lor este nevinovat, ei sunt nevinovați. Ei nu ar trebui să fie omorâți. Este împotriva legii. Numărul 3: Erau duși ca și jertfă dracilor. Numărul 4: Se comportă ca o femeie desfrânată care renunță la sarcina ei nedorită pentru ca soțul ei să nu afle. Vedem că există un paralelism cu avortul foarte clar și pregnant. Copiii de astăzi care sunt în pântecele mamei, sunt fii și fiicele noastre. Nu faptul că trece 17 cm prin canalul uterin face o persoană să devină o persoană. Am ținut 25 de predici cu tema prezervării vieții, și îmi dau seama că Biblia este un izvor nesecat de material relevant. Vin la aceste slujbe și mă întreb ce oare voi mai vorbi anul acesta? Și găsesc în Biblie nenumărate posibilități. Am spus asta pentru că, în multe din acele predici am oferit o multitudine de argumente de ce cei nenăscuți sunt persoane. Argumente Biblice, științifice și din alte domenii. Toate predicile sunt pe internet. Tot ce am spus eu vreodată este pe internet!
Și dacă mă întrebați de ce nu argumentez acest aspect în seara aceasta? Nu am timp! Sunt alte lucruri de discutat aici. Acești copii din pîntece sunt fiii și fiicele noastre. Sunt nevinovati de orice fărădelege care ar merita moartea. Fărădelegile părinților nu sunt și fărădelegile lor. Actul vărsării sângelui este unul oribil, despre care trebuie să vă informați, cum se smulg mâni și picioare. Și despre cum acești bebeluși se zbat ca să nu fie în cale, și cum ar striga dacă ar putea numai să stringe! Și nu se mai poate nimeni dezvinovăți, căci acest procedeu este descris pe internet. Toată lumea știe sau în mod voit nu vrea să știe.
Apoi... Demonii sunt în spatele acestei afaceri, in spatele industriei de comitere a avortului Ei sunt în spatele unei culturi prefabricate care promovează așa numita libertate a reproducerii. Ei sunt în spatele unei orbiri care în mod normal nu poate fi explicată cu privire la violența de zi cu zi care poate fi văzută de toți dacă ar vrea să o vadă... Și tot ei sunt în spatele... tuturor clinicilor, și a păcatului care duce spre el... Și putem fi siguri că acești demoni sunt exprem de fericiți pentru fiecare bebeluș mort, și pentru fiecare mamă măcinată de vinovăție, și tată, și bunic, și biserică... Vă mai amintiți ce spunea Isus despre diavol? El a spus că diavolul a fost un ucigaș încă din începuturi și nu are nimic de a face cu adevărul căci adevărul nu este în el. Astfel, prin faptul că ne sacrificăm copii pentru demonii îneșelăciunii, pe altarul avortului, în „templul părinte planificat”... Și noi jucăm rolul femeii stricate! Și Îl înselăm pe Dumnezeu, dându-ne inima altuia. Aceasta este partea tristă a Psalmului 106, în ceea ce privește avortul.
Dar nu aceasta este partea principală a Psalmului. Și voi știți aceasta! Mai există un fir de stofă, sau mai bine spus, un cablu de oțel Doar că oțelul nu prea e ca stofa... Care trece prin acest Psalm. Versetul 1: „Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci!” Aceasta sărbătorește la început, și aceasta va sărbători la final, Iar la mijoc: eșec, eșec, eșec, eșec, eșec, eșec, eșec, eșec, eșec, eșec! De 10 ori eșec! Și apoi sărbătorim bunătatea lui Dumnezeu. Vom sărbătorii îndurarea lui Dumnezeu. Ascultați cum urmăresc firul narativ. Versetul 8: „Dar El i-a scăpat, din pricina Numelui Lui, ca să-Şi arate puterea.” Versetul 10: „I-a scăpat din mâna celui ce-i ura şi i-a izbăvit din mâna vrăjmaşului.” Versetul 23: „Şi El a vorbit să-i nimicească: dar Moise, alesul Său, a stat la mijloc înaintea Lui, ca să-L abată de la mânia Lui şi să-L oprească să-i nimicească.” A ascultat rugăciunea lui Moise, și va asculta și rugăciunea ta! Versetul 30: „Dar Fineas s-a sculat şi a făcut judecată, şi astfel urgia s-a oprit.” Dumnezeu a răspuns cu milă față de Fineas pentru că a arătat gelozie pentru Numele lDomnului când a omorât cu sulița doi oameni care făceau sex. Versetul 43: „El de mai multe ori i-a izbăvit, dar ei s-au arătat neascultători în planurile lor, şi au ajuns nenorociţi prin nelegiuirea lor. Dar El le-a văzut strâmtorarea, când le-a auzit strigătele.” Versetul 45: „Şi-a adus aminte de legământul Său, şi a avut milă de ei, după bunătatea Lui cea mare”.
Sau cu alte cuvinte, în nerepetate rânduri, oamenii meritau să fie nimiciți cu desăvârșire. Dar Dumnezeu s-a îndurat! A iertat până și sacrificarea copiilor. Cum a putut să facă una ca asta? Știți de ce înteb aceasta! Cum a putut face asta? Cum a putut El să ierte atâtea păcate făcute înaintea Sa? Aveți textul în mintea voastră? Cel mai important paragraf din Biblie? Romani 3:25. Acolo vreau să ajung! Când apostolul Pavel s-a uitat înapoi spre istoria Israelului și este istoria pe care ați auzit-o, o istorie similară și cu istoria vieții voastre Și el era uluit că Dumnezeu a putut să ierte atâta păcat. El nu i-a nimicit! Și pentru Pavel aceasta era o mare dilemă. În America de astăzi nu ar fi nicio dilemă. Dar era o dilemă pentru Pavel că Dumnezeu ar trece peste atâtea păcate care Îl dezonorează pe Dumnezeu. Păcate pe care le-am citit de curând, de 10 ori au păcătuit cu rebeliunie și multe alte scăzăminte. Toate sfidându-L pe Dumnezeu, sluțind imaginea Sa, răzvrătire împotriva Sa, nesocotind darurile Sale, urând oamenii Săi, împreunându-se cu slujitorii lui Baal Peor. Și cu toate acestea, El nu-i nimicește! De ce? Cum poate să ierte atât și totuși să rămână un judecător drept?
Versetul din Romani 3:25 spune: „Pe El, Dumnezeu L-a rânduit, pe Isus, mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;” De aceea Psalmul 106 poate fi ceea ce este. Trebuia să fie o rezolvare pentru acestea, Această scăzăminte înzecită, această rebebliune înzecită. Și Dumnezeu să nu-i nimicească pe acest popor din nou și din nou... Avem o explicatie mai bună decât boi și capre. Trebuie să avem o explicație mai bună! Iar răspunsul este Isus! Și acesta este răspunsul și pentru fărădelegile tale, nu-i așa? Prin credință Îl dobândim pe Hristos ca plată pentru toate păcatele noastre. Atunci când Kenny s-a rugat, el a spus că unele femei s-ar putea să fi avortat. Ei bine, cu siguranță unele au avortat deja! Eu nicio dată... ei bine... nu pot să spun cu certitudine... Eu obișnuiesc să mă rog regulat după aceste servicii pentru femei care au făcut cinci avorturi, trei avorturi... Sunteți aici! Nu ne mințim singuri! Și eu sper că... ați auzit ceea ce tocmai am spus. Dumenzeul nostru este un Dumnezeu minunat! Un Dumnezeu al milei...
Acum, suntem pregătiți pentru versetele 3 și 4? Baza acuzării avortului o putem regăsi aici cu adevărat, precum și minunata lucrare de iertare se regăsește și ea cu adevărat aici. Versetul 3: „Ferice de cei ce păzesc Legea, de cei ce înfăptuiesc dreptatea în orice vreme! Adu-Ţi aminte de mine, Doamne, în bunăvoinţa Ta pentru poporul Tău! Adu-Ţi aminte de mine şi dă-i ajutorul Tău” Atunci când comiți un păcat cumplit, și cu siguranță l-ai comis deja, și eu am păcătuit, când păcătuiești cumplit, și găsești o dulce și de neprețuit inertare prin Hristos... Ce faci... cu restul vieții? Nu mai trăiești de acum în regret. O, nu, nicidecum nu mai trăiești cu regret!”O vai, săracul de mine!” Gândiți-vă la apostolul Pavel, E a spus în 1 Timotei capitolul 1 că motivul pentru care Dumnezeu l-a ales pe el care era un criminal și un hulitor, este pentru ca aceia care au comis aceste păcate să vadă că este posibil ca cel mai păcătos om să devină un apostol! Acesta este Dumnezeul meu, care îl alege din pântecele mamei sale, după care îngăduie să devină un criminal, pentru că Dumnezeu știa că din pântece, pe drumul Damascului, el va deveni omul Său. Deci dacă crezi că nu este vre-un viitor pentru tine, înseamnă că nu-L cunoști încă!
Și aceasta va fi continuarea predicii, să aflăm care este pasul următor, încotro ne îndreptăm acum cu viețile noastre? Zi și noapte, în lumea în care trăim, ce facem cu viața noastră? Îți îndrepți privirea și te bucuri de binecuvântările depline ale lui Dumnezeu. Sunt un creștin hedonist, asta nu e niciun secret... Îți îndrepți privirea bucurându-te de binecuvântarea deplină a lui Dumnezeu! Și în acest text, ce înseamnă aceasta? Versetul 3: ”Ferice” Bine, sunt gata! Arată-mi care este fericirea! O vreau! O vreau! Vreau toată fericirea și binecuvântarea. Dar ce înseamnă?”Ferice de cei ce păzesc Legea de cei ce înfăptuiesc dreptatea în orice vreme!”
Și acum... Ați păcătuit, sunteți iertați, Îl cunoașteți pe Dumnezeu! Și știți căile Lui, iar căile Lui sunt drepte. Acum, dacă te simți slab, simți că e imposibil, nu se poate întâmpla, că eu nu reușec, nu sunt puternic, sunt un nimeni... Păcatul încă rămâne... Și de aceea versetul 4 este așa de crucial.”Adu-Ţi aminte de mine, Doamne”, acum începi să strigi, Nu începi să te lauzi: „Eu pot să fac asta! Eu pot să schimb America!” ”Eu pot să omor lucrul acesta~_!"& ~Nu poți! Dumnezeu poate! Așa că strigi: „Adu-Ţi aminte de mine, Doamne în bunăvoinţa Ta pentru poporul Tău! Adu-Ţi aminte de mine şi dă-i ajutorul Tău” Eu așa mă rog în fiecare zi! Viața lui John Piper: „Ajutor!” Asta suntem, iar El e așa de mare, este gata să răspundă la așa ceva! În situațiile imposibile ale vieții tale, dacă strigi: „Ajutor!” El nu este surd la strigătul tău!
Așadar, în încheiere, vreau să vă prezint cinci moduri în care putem să fim drepți și să facem fapte drepte de fiecare dată. Le-am găsit și o rimă: implorare, apreciere, educare, legislare, proclamare. Și voi trece rapid peste ele și am întrebat-o pe Amanda, dacă pot să scriu în seara aceasta un articol pe care apoi să-l publicăm pe site luni sau marți, iar ea a răspuns că se poate. Așa că mergeți pe site-ul nostru, dați click pe un banner, și vă voi trimite articolul. Asta, dacă vă întrebați ce mai am de spus legat de acestea. Dar permiteți-mi să vă spun ce am pregătit în timpul care ne-a mai rămas. Implorarea. Crezi că rugăciunile tale sunt nesemnificative, în comparație cu acest păcat imens al avortului. Ei bine, ele sunt nesemnificative. Dar Dumnezeul tău nu este! Rugăciunile noastre sunt mici, Dumnezeul nostru este mare! Rugăciunile fac ca brațul Domnului să se miște. Acesta e scopul lor.
Spitalul Regions din St. Paul nu va mai face avorturi, nici nu mai pregătesc oameni să le facă, deși o făcuseră zeci de ani, în acest stat, iar majoritatea erau chiar avorturi a sarcinilor avansate. Credeți că există vreo legătură cu numărul nespus de mare a de rugăciuni făcute iar implicarea noastră deși a fost mică dar reală s-a văzut după câteva multe decenii. . Credeți că există vreo legătură? Eu suspectez și cred că există! Aceasta se întâmplă chiar acum, la ora 3 duminică după-masa la această clinică de avorturi, apoi la un alt nou centru uriaș, care se căsește la intersecția dintre Charles și Vandaily la Nord de universitate la Este de drumul 280, va fi încă un asemenea centru și probabil unul din... nu prea multe, sper... Până când Dumnezeu familmentează sau face ca oamenii să-și dea demisia dintr-o asemenea instituție. Asta se va întâmpla în luna Martie, după ora două, dacă doriți puteți face o vizită la acest centru. Rugați-vă, implorați în rugăciune! Nu e neapărat să evaghelizați pe trotuar, deși nu e o idee rea.
Cea de-a doua: Considerația. Considerați criza cu care se confruntă femeile în cazul sarcinii nedorite, și să vă gândiți la modul uimitor în care a evolutat această mișcare care are în centru criza sarcinilor nedorite din această țară. Noi sunține un centru pro viață aflat în centru, numit New life family services apoi unul aflat în campus iar unul aflat în Burnsville Amnion. Există aproape 4000 de astfel de clinici răsândite în toată țara. Știți ce înseamnă aceata? Aceasta înseamnă că în acești ultimi 25 de ani în care am făcut multe lucruri, mișcarea pro alegere, sau pro avort, a fost dusă la tăcere în ceea ce privește vechiul și neadevăratul argument, în care ni se reproșa că ne pasă de copil, doar înainte ca el să se nască. Și că nu ne pasă de el după ce se naște, că nu ne pasă de mamele și tați! Aceasta nu a fost nicio dată adevărat, și acum nimeni nu mai poate spune asta! Absolut nimeni... Aceste clinici de ajutorare sunt peste tot! Îngrijirea este răspândită peste tot! Și dacă știți pe cineva care nu are pe cineva, cineva căruia să-i pese înainte, în timpul, după sarcină, sau mult după sarcină direcționați-le către clinica pro viață New life family services sau cea din Amnion, sau alta... Considerație pentru mame, tați, bebeluși, în întreg procesul de criză a sarcinii nedorite, precum și nașterea, sau alte acomodări... în anii care vor urma.
Cea dea a treia: Educația. Educați-vă atât pe dumneavoastră, cât și pe copii voștrii! Nu asumați că oamenii din jurul vostru știu ce se întâmplă, nu asumați că știu istoria sau natura acestor lucruri, nu știu efectele lucrurilor și ce efect îl are asupra mamei... De exemplu, știți ceva despre mișcarea pro viață și cât de răsândită este ea? Avem 1500 dintre acestea de oferit. Aici este un film de 30 de minute numit „180”. Produs de Ray Confort, l-am vizionat de două ori. Vă avertizez că are niște poze șocante din perioada Holocaustului. Dacă nu puteți să faceți față, nu vă uitați la acea parte. Se poate viziona și on-line, în mod gratuit. Dar le avem disponibile aici, în față și în spate, cineva le-a cumpărat și ne permit să le oferim. Conține un mesaj puternic, face legătura dintre Holocaust și avort. Și motivul pentru care îl prezint în momentul de față, este ca să-ți spun că dacă crezi că educația nu este necesară, vei rămâne pur și simplu îngrozit de ignoranța tinerilor din acest video. Pur și simplu îngrozit! Sunt unii care nu au auzit niciodată de Adolf Hitler. Se poate să retrăiți ceea ce nu știți despre istorie. Așadar, dacă aveți conexiune bună la internet, nu trebuie să luați o copie. Dar dacă vreți să-l oferiți ca și cadou cuiva, vizionați-l întâi, apoi oferiți-l ca și cadou. Aș vrea să văd milioane de exemplare, în special în mâinile tinerilor. Aceasta este educația. Știți, acum că internetul există, educația cu privire la viață, nu devine doar ușoară, ci devine chiar fașcinantă! Oricât ar fi de greu, petreceți jumătate de oră mânie după-masa doar căutând pe google subiecte precum: pro viață, avort, orice... Căutați, navigați, și veți descoperi lucruri uimitoare!
Numărul 4: Legislația. La Biserica Betleem, noi facem distincție dintre locul în care trebuie să se implice o Biserică ca instituție, din punct de vedere politic, și locul în care voi trebuie să vă implicați din punct de vedere politic! Dacă nu întelegeți la ce mă refer, haideți împreună să găsim răspuns, pentru că noi avem o hotărâre și o motivație pentru aceasta. Hotărârea acestei biserici, ca instituție, este să nu se implice în politica partizană. Dacă am face aceasta, am pierde... Și să știți că nu îmi pasă de scutirea de taxe. Să nu credeți că la aceasta mă refer. Dacă vor să schimbe legea, așa să fie! Ne vom conforma legilor, și ne vom descurca. Nu aceasta vom pierde. Ceea ce eu sau voi am pierde dacă ne-am implica ca instituție în politica partizană, este această libertate care ne permite să vorbim profetic cu privire la disemsiunile spiritual și morale a tuturor problemelor extistente, fără constrângere politică. Nimeni să nu-mi spună că sunt republican, sau democrat! Urăsc avortul! Urăsc rasismul! Aceasta mă face un soi de... republicocrat... Și poate cam așa ar trebui să vi se spună și vouă... Dar atenție! Aceste constrângeri nu sunt pentru voi ca indivizi! Ca indivizi, într-un regim democratic, chemarea voastră, dată de Dumnezeu, cred că este să mergeți dincolo de ce poate face o instituție, și să vă implicați în procesul politic, și defapt v-aș încuraja, nu spun asta prea des, evident...
Vreau să vă încurajez ca mai mulți dintre voi, să îndrăzniți să visați la o carieră în politică. Pentru că starea politică curentă este destul de șubredă. Și poate aceasta este și vina noastră... Pentru că am fugit de ea spunând că miroase atât de rău și mi-e așa rușine de acei oameni, că nu vreau să am nimic de-a face cu politica! Ei bine, ori lucrurile rământ așa prost, ori te vei implica să le îmbunătățești! Vă rog să faceți acestă distincție împreună cu noi. Aceasta a fost a patra, impicarea în lucruri legislative, călăuziți de înțelepciunea lui Dumnezeu.
Cea de-a cincea: Proclamarea. Chemarea noastră principală ca Biserică și ca indivizi este darul cel mai de preț dat omenirii, si anume vestea Evangheliei lui Isus. Acesta este singurul mesaj din întreaga lume care oferă grațiere oamenilor care sunt agenți ai morții, și oferă putere oamenilor care sunt agenți ai vieții. O spun din nou. Evanghelia lui Isus Cristos este singurul mesaj din întreaga lume care oferă grațiere în fața lui Dumnezeu pentru agenții morții și putere acelorași oameni care devin apoi agenți ai vieții. Este o Evanghelie minunată! Haideți să nu o subapreciem, să nu o numim mai lipsită de importanță ca ativitatea și mișcarea politică! Este cu mult mai importantă! Nu lăsați ca Evanghelia să fie luată în chip ușuratic! Cu toții am fost copii ai întunericului și agenți ai morții, iar acum prin grațierea cumpărată de sângele lui Isus viața este foarte prețioasă pentru noi.”Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?” Este prețios. Noi nu ne câștigăm viața, nici grațierea prin activități politice, sau predici pro viață. Este un dar gratuit. Și atunci ce trebuie ca noi să facem? Vom beneficia plini de bucurie și din plin, binecuântarea care are la bază grațierea nostră. Iar această binecuvântar, printre alte lucruri, e este chiar aici în Versetul 3: ”Ferice de cei ce păzesc Legea, de cei ce înfăptuiesc dreptatea în orice vreme!” Haideți să ne rugăm!
Acum Tată, zdrobește sub piciorul Tău demonii, prin Cuvântul Tău, și prin sângele Fiului Tău. Zdrobește-i sub piciorul Tău! Desfă Tu lucrul lor, zădărnicește eforturile lor, fă cunoscută înșelăciunea lor, și anulează intențiile lor criminale! Și mult mai mult, mult mai presus decât putem noi să ne rugăm, sau să gândim, lucrează Domane, și întinde-ți brațul Tău atotputernic! Glorifică Numele Tău de Creator măreț, și revendicăți dreptul asupra lucrării de creere a omului zămislit în pântece, și ia-le înapoi de la toți proții întunericului! Glorifică mila și grațierea Ta, făcând din Evanghelia lui Isus un sunet plăcut în urechile celor care avortează prin care ei să capete iertare, pentru zecile de mii de omoruri... Și vorbește și femeilor Doamne, în situațiile de criză, în situațiile de criză care le schimbă viața sau probabil chiar le-o distrug cu totul. Și poartă-le Tu de grijă, Doamne, dându-le valoare, speranță, curaj, curățire și iertare. Toate acestea numai Tu le poți da! Și mobilizează-ți oamenii, și fă-ne o forță pentru dreptate în lume, mă rog prin Hristos, Amin!