Tu, leac alinãtor din Galaad
Mulţimilor le-ai dat spre alinare
Şi nu tãmâie, nici miros de brad
Ci Duhul Sfânt şi-a Ta putere mare!

Tu, celor slabi, le eşti sprijinitor
Şi celor orbi, luminã din Luminã!
Dăruieşti viaţã celor care mor,
De pace n-au, le dai o mânã plinã.

Eşti cãlãuzã celor rãtãciţi
Ce nu mai pot gãsi cãrarea dreaptã;
Dai o rãsplatã fiilor iubiţi
Şi o nãdejde celor ce Te-aşteaptă.

Ai milã de orfanii de pe drum
Ce n-au pe lume mamã şi nici tatã;
Dar mulţi Te-ntreabã: unde, când şi cum?
Îi pot gãsi în lumea frãmântatã?

Nu poţi culege mere dulci din spini
Nici struguri copţi nu-Ţi dã vreun mãrãcine;
Ca Tatã-i chemi-napoi şi îi alini
Pe cei fricoşi, când fug de lângã Tine.

Îi vãd şi pe Irod şi pe Pilat
Pe Ioan, pe Filip, cum se manifestã,
Pe Petru-n grabã cum s-a lepãdat
Temându-se de-o slujnicã modestã.

Ostaşii Te lovesc. Iar, mai apoi,
Un alt ostaş, oţet la gurã-Ţi duce;
Şi-aştepţi sã vezi ce vom rãspunde noi
În faţa jertfei Tale de pe cruce...

Tu ai tãcut în faţa celor rãi
Precum o oaie la mãcelãrie;
Tu n-ai dat în vileag pe fraţii Tãi
Când despre ei Irod a vrut sã ştie.

Ai predicat, mergând din sat în sat
Şi-ai potolit furtunile pe mare;
N-ai dat vreo palmã celui vinovat
Nici lui Pilat, rãspuns la întrebare.

Te-ai înãlţat la cer. Dar ne-ai trimis
Pe Duhul Sfânt, cereascã mângâiere!
Şi-ai pironit pe cruce-acel zapis
Ce ne-mpingea spre locul de durere...

Ne-ai aşezat cu grijã-n Casa Ta
Sã creştem în credinţã şi-n rãbdare.
Sã Te putem apoi întâmpina
Când rãsãri-va Sfântul nostru Soare!