Poezie inspiratã din Isaia cap. 52

Trezeşte-te şi-mbracã-ţi podoaba ta, Sioane,
Şi strai de sãrbãtoare apuce mâna ta!
Zdrobeşte dar, paharul, de mofturi şi de toane
Ce te-a fãcut sã suferi şi ţi-a întins capcane,
                                              Şi dã-i ce merita!

Îţi scuturã îndatã ţãrâna de pe tine,
Dezleagã-ţi legãtura, ridicã-te de jos!
Urãşte rãutatea, lipeşte-te de bine,
Cãci toţi nepãsãtorii ajung în guri strãine
                                              Bucata lor de os!

De-ai fost vândut degeaba, nu vei mai fi vreodatã
Duşmanul va da fuga, ca paiul luat de vânt!
N-ai sã mai vezi de-acuma nici spada ridicatã
Nici sabia. Cãci fiul salvat e de-al sãu Tatã
                                        Cu preţ de sânge sfânt!

Nu tremura de fricã, ci vino la luminã,
Şi plin de Duh la urmã, ca mai demult Ştefan!
E vremea când strãinul chemat e ca sã vinã
Din dulce apa vieţii, sã bea o cupã plinã
                                         Fãrã a da vreun ban! ...

Nu-ţi mai pleca urechea spre umbra vinovatã
Ce-adesea îţi vorbeşte cu glas ispititor!
Ci uitã-te o clipã spre bolta înstelatã,
Spre locul drag, de unde te va chema odatã
                                         Al tãu Mântuitor.