UNIȚI ÎN RUGĂCIUNE
Autor: Anna Puiu
Album: fara album
Categorie: Incurajare
Cât e de plăcut să știi, că cu tine-n rugăciune,
Se-mpletesc și alte glasuri, ce se rog și cer minune.
Ai putere indoită și te simți îmbărbătat,
Parcă crește și credința și ai pace necurmat.

Este-atât de important, să fim stânși în părtășie,
Să avem o unitate, să nu fie vrăjmășie,
Să-mpărțim orice durere, să fim buni, să ajutăm,
Și să ne plecăm genunchii, ca cerând, să căpătăm.

Nu că Domnul, nu ascultă rugăciunea-n odăiță
Dar El, vrea să ne unim și cu frații în credință.
Căci puterea e mai mare, când mai mulți sunt adunați,
Oare nu pentru aceasta, noi avem surori și frați?

Vreau deci să ne îndemnăm, ca să răspândim iubire,
Printr-un singur, simplu gest, să ne rugăm cu dăruire,
Pentru cel ce e-n nevoie, pentru cel descurajat,
Căci unirea-n rugăciune, e răspunsul garantat.














12/06/2020
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/201406/uniti-in-rugaciune