Frământări
Autor: Cristi Dobrei
Album: Râuri de Har
Categorie: Revenirea Domnului
Vremuri tulburi apar pe al lumii ecran
Demonii-s agitaţi, mânios e Satan,
Cã mai are puţin, timpul lui a trecut;
Se vesteşte-un sfârşit şi un nou început.
Un sfârşit pentru el, pentru omul cãzut
Din slãvitul Eden, ca şi cum Belzebut
N-ar fi fost mulţumit cu un singur trofeu,
Şi în moarte-a închis lumea, instantaneu!
Mii de ani a lucrat, a-nşelat şi, în fond,
Ura lui s-a întins pe întreg mapamond;
Dar acum, la sfârşit, amãgirea-a crescut
Şi orbirea-i grozavã, de neconceput!
Mari fântâni din Adânc se deschid, clocotind,
Demoni, îngeri cãzuţi, cu blesteme se prind
Sã distrugã din om tot ce-i bun şi ce-i sfânt,
Sã aducã din Iad, ce-i drãcesc, pe pãmânt.
Se-aud veşti, se-aud ştiri, groazã-n inimi turnând,
Sufletul frãmântând, nopţi şi zile la rând
Cum c-ar fi zgândãrite-ale lumii stihii...
Se cutremurã Terra şi-ale ei temelii!
Chiar acuma, când scriu, de-un fior sunt cuprins
Cãci gheţari se topesc, ninge unde n-a nins...
Un rãzboi mondial ne aşteaptã pe toţi,
Râu de sânge curgând, cu rãniţi şi cu morţi.
În Pustia Iudeii se-aud bombe, nu lei...
Simt povara ce-apasã pe umerii mei,
Simt nevoia sã strig, sã v-anunţ, sã vã cer
Sã îi smulgeţi din foc pe acei care pier!
Plâng pãrinţi, plâng copii, vremuri grele-au venit,
Ce profeţii vesteau - greu de închipuit -
Câmpul geme prelung, uliţele-s pustii:
"Îngropaţi pe cei morţi şi salvaţi pe cei vii!"
Azi, Cuvântul cel sfânt sunã ca un ecou:
"Domnul vrea, orice om sã se nascã din nou!"
Însã nu mulţi primesc minunatul îndemn
Cãci urechi au de formã şi inimi de lemn!
Chiar ochii ce-s puşi ca sã vadã, nu vãd
Ce-aproape-i sfârşitul... teribil prãpãd!
Strãjeri, sã vegheze, pe ziduri sunt puşi
Dar somnu-i cuprinde. Adorm şi... dorm duşi!
"Cã foc e în faţã, cã-n cale-i un leu,
Hristoşi se ridicã în Numele Meu,
Poporul apucã pe drumul greşit,
E fãrã putere, de viaţã lipsit!"
Profesori, pãstori şi pãrinţi şi bãtrâni
Cu idei de demult şi cu tremur în mâini,
Luaţi sunt în şagã şi în zeflemea,
Necredinţa-i în toi şi-i acasã la ea!
Dar calea cea dreaptã puţini o gãsesc
Cei mândri n-au parte de darul ceresc!
Cei stricaţi, înşelaţi, vor rãmâne uimiţi
Şi târziu va fi plânsul atuncea, sã ştiţi!
Domnul vine! Sculaţi, voi ce încã dormiţi,
Fuga daţi la Calvar, haina vã curãţiţi!
Goarna sunã prelung, deja parc-o aud,
C-un puternic ecou şi la nord şi la sud!
Vine Domnul, voi fraţi şi surori în Hristos!
"Vino, Doamne!", rãspunde acel credincios.
Ce aproape e Domnul, ce puţin a rãmas!
Dac-un ceas a trecut, mai aproape-i c-un ceas
Aşteptând un semnal de la Tatãl iubit
Ca sã strige din Cer spre Pãmânt: "S-a sfârşit!
S-a sfârşit pe Pãmânt Taina Tatãlui Meu!"
Cum sã taci, sã nu strigi: "Mare e Dumnezeu!"?
De aceea, strigaţi, pânã vine Hristos,
Rãsune câmpia, ţinutul muntos
De-a voastrã chemare! Şi-n ceasul promis
Primi-veţi rãsplata, aşa cum e scris.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/201537/framantari