În casa Ta e cel mai bne!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Alerg spre ținta cea promisă!
Categorie: Zidire spirituala
În casa Ta e cel mai bine!
În casa Ta e cel mai bine
Când sunt aici, sunt fericit
Căci ești prezent, ești lângă mine
Și liniștea eu mi-am găsit
Cuprins de pace eu mă simt
Sunt mulțumit și bucuros
Căci ești cu mine Doamne sfânt
Iubitul meu Isus Hristos
Mărită jertfă ai fost pe cruce
O bunule samaritean
Tu-mi pregătești calea ce duce
Înspre cerescul Canaan
Iar Duhul Tău cel sfânt lucrează
Mă umple de iubirea Ta
El inima îmi cercetează
Îmi dă putere să pot sta
În veghe și în rugăciune
Să cer Isuse pacea Ta
Sincer să fiu și să pot spune
Necazul și durerea mea
Mărturisiri ca să pot face
Iertare pentru tot să-mi dai
Să-mi umpli sufletul de pace
Alături în necaz să-mi stai
De voi cădea din nou pe cale
Să nu mă lași, să mă ridici
Gura să-mi cânte osanale
Când vei veni, să plec de aici
Cu Tine-n slava Ta cerească
Să Te urmez pe calea Ta
Iubirea Ta să mă sfințească
La Tronul milei, să pot sta
Pe capul meu să port cununa
Ce drept răsplată o voi primi
Eu și cu Tine, să fim una
Să Te urmez, în veșnicii
Doar fericit mă pot numi
De voi primi răsplata Ta
Tu, Împăratul meu vei fii
Eu, slavă în veci Îți voi da!
Amin
Câmpia Turzii, 19 iunie 2020
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/201603/in-casa-ta-e-cel-mai-bne