Visând pe căi, târziu am înţeles
Că, neînţelegând a Ta Iubire,
Sunt al ţărânei zbor în neștire,
Spre niciunde în acest univers!
Scrâșnea-n jurul meu mereu o lipsă,
Creșteau grijile mugind în ogor,
Mă-mbrânceau valuri scoase din cuptor!
În duhul meu nu aveam credinţă!
Înmugurea cărarea de păcat!
O, vale a plângerii și-a morţii
În curând vor croncăni doar corbii,
Că nu-i Iubire cu adevărat!
Învaţă-mă Părinte, ce să fac?
Umbra păcatului sapă încă,
Mă zbat zadarnic s-ajung pe Stâncă,
Vreau binele, dar răul mi-e ortac!
Așează-ne -n Dragostea divină!
Adu Tată ploaia cea târzie,
Avem nevoie de o trezire,
Și pentru inima cea haină!

Amin!