Mărește-ne credința!
Autor: Maria Luca
Album: Izvoare de iubire
Categorie: Zidire spirituala
Când în viață ai de toate
Și vezi raiul pe pământ
Ce ușor e să poți spune:
”Te iubesc Părinte sfânt!”
Dar când valuri se pornesc
Și furtuna e prea mare
Firea prinde să cârtească
Și-ndoiala ei te doare
Cauți spre cer cu deznădejde
Vreai un semn... atâta doar
Să poți crede cu tărie
Că nu-i totul în zadar...
Când ești tânăr și-n putere
E ușor să spui mereu
Celor ce voiesc s-asculte:
”Îl iubesc pe Dumnezeu!”
Dar când vine vremea-n care
Anii îți devin povară,
Când durerea ți-este haină
Și-orice noapte te-nfioară
Atunci omul dinlăuntru
Apăsat de chin și greu
Strigă către cer cu teamă:
”Unde-i Dumnezeul meu?”
Doamne, dă-ne Tu putere
Și credința ne mărește
Până la sfârșitul vieții
Să rămânem sus pe creste
Și în soare sau furtună
În surâs și în suspin
Să ne închinăm în rugă
Și să Te iubim! Amin!
Vulcan-07-07-2020
Mary
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/202189/mareste-ne-credinta