Chiar de-ai vorbi în limbi o mie și pământești și îngerești,
Și de-ai cunoaște multe taine, așa încât să prorocești.
Chiar de-ai descoperi știința, toată credința de-ai avea,
Să știi nu valorezi nimica de îți lipsește dragostea.

De ți-ai fi împărțit averea și pe săraci i-ai îmbrăca,
Dacă minuni mereu vei face, chiar trupul jertfă de-l vei da,
Tămăduirii, ajutorare, cârmuitor chiar de-ai să fii,
Nu-ti folosește la nimica, dacă n-ai dragoste întâi.

Căci dragostea este răbdare, e bunătate, adevăr,
Nu pizmuiește, nu se mânie, ci se gândește doar la cer.
Nu caută folosul său, nici nu se laudă vreodată,
Nu se mândrește cu nimik, ci iartă totul de îndată.

Ea crede totul pe cuvânt, nădăjduiește fără teamă,
Și chiar de e badjocorită, ea suferă fără de seamă.
Ea nu se bucură de rău și nici de vreo nelegiuire,
Acoperă în întregime și este-o bună mărturie.

Acum rămân aceste trei, nădejdea, dragostea, credința,
Noi să privim la Cel ce-I viu, prin El avem noi biruința.
Să cerem daruri, să umblăm, să-le râvnim ca pe-un trofeu
Dar cel mai mare dintre ele, să știți e DRAGOSTEA mereu!




10/07/2020