S-au stins luminile bucuriei
Autor: Toma Coca
Album: Iubire infinită
Categorie: Laudă și închinare
S-au stins luminile bucuriei
Atâtea timpuri petrecute în furtuni și ploi,
Isuse, calea pribegiei am petrecut-o amândoi;
Ruginit, ceasornicul pământului încă mai bate...
Pendula ascunde clipa neîmplinirii-n spate.
Străin prin deșertul lumii Te țin de mână;
Mă asculți mereu, mă mângâi cu milă.
Las în urmă tot... spre cer, înaintez cântând,
Cu o inimă obosită ce Te așteaptă plângând.
Înviorează-mi frunzele sufletului, că s-au ofilit.
Sunt pribeagul cu gândul împovărat, trist:
Pe cărarea vieții urme de vise neîmplinite,
Cuibul speranței distrus de rafale;
Sub drumul crucii, pământul se zbate a durere,
Făclia rugii s-a stins, vatra trupului-i fără jar;
Din mers mă adun să aprind focul iar.
Jelesc candelele-n mine, lumina lor abia mai pâlpâie.
Alină Doamne, pleoapa udă, n-o lăsa să se închidă,
Scântei de har aprinde în priviri, dă-mi Marea Biruință!
Să uit potecile cu încercări și dureroasele răni,
Să uit călătoria prin întunecoasele gări
Eu... pasager în trenul șuierând printre abrupte serpentini.
Dar... mi-ai înviorat disperarea, ai călătorit cu mine.
Azi, cu cerneala mulțumirii scriu pe cer: Vreau iertare!
Lutului, țărânei din mine, i-ai dat preț de mărgăritare.
Rog raza de soare să facă în mine scară,
În noapte sau zi, Isuse, Tu coboară!
Umple-mi vasul de tină cu bucurii din cer.
Eu zilnic îl tămâiez cu parfum de dor.
Pământul păcătos scârțâie, își mai mișcă temelia;
E slab, se clatină când lovește vijelia...
Șubred, fără putere, cad... iar mă ridic...
Mâinile înalț spre cer, iertare cer și mă căiesc.
S-au stins luminile bucuriei în lume,
Înserarea coboară tăcută printre stele.
Talazuri mari și grele lovesc de mal.
Vuietul furtunii ascunde fericirea în val,
Apusul pe o luntre se ascunde în mare,
Credința, semnul învingerii cândva, vele albe,
Azi, furtuna le-a zdrențuit, ghirlandele s-au ofilit,
Viața se scurge ca apa printre pietre... tăcut.
Arde așteptare... un foc de nestins,
Chiar dacă albul peste noi a nins.
Oh, viață! ... De ce nu ne-ai spus de la început,
Că, tot ce e sub soare, e doar cu împrumut?
An de an ne adâncești în durere-n suspin,
Clipele zilelor noastre trec și nu mai revin,
Și așezi peste noi munții de uitare...
Ștearsă e urma călătorului. Viața e trecătoare.
Vom uita pământul când vom ajunge - SUS-
În brațele Domnului, în Canaan - Noul Paradis.
TOMA COCA, PATTADA/15/07/2020
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/202379/s-au-stins-luminile-bucuriei