Spune vorbe minunate, vorbe drese cu iubire!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Alerg spre ținta cea promisă!
Categorie: Incurajare
Spune vorbe minunate, vorbe drese cu iubire!
Spune vorbe minunate
Vorbe drese cu iubire
Nu cuvinte aruncate
Care te duc la pieire
Glasul tău duios să fie
Sincer, orice să rostești
Ca o dulce melodie
Cu blândețe să vorbești
Tonul nu îl ridica
Chiar dacă ești provocat
Fii stăpân pe vocea ta
Rabdă, și Domnu-a răbdat
Nedreptăți dacă trăiești
Lasă, Domnul totul vede
Deloc rău să nu gândești
În Isus cel bun, te încrede!
Știi că Domnu-i bun milos
Și să Te ajute vrea
Tu nu fii deloc furios
Chiar de altul, rău îți vrea
Chiar de altul îți aruncă
Doar cuvinte de ocară
Tu fii tare, stai pe stâncă
Și gândul cel rău, să piară
Nu-i da replica de îndată
Lasă-l să se domolească
Fă cum Domnul Îți arată
Inima să-și potolească
Și atuncea poți vorbi
Cu blândețe, cu iubire
Va înțelege și va știi
Că el, și-a ieșit din fire
Și-apoi se va rușina
Căci prea aspru ți-a vorbit
Să te împace va încerca
Tu ascultă-l, fii smerit
Căci Duhul Sfânt te conduce
Înspre Patria de sus
Înspre ceruri Te va duce
Înspre dragul tău, Isus!
Amin
Câmpia Turzii, 19 iulie 2020
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/202444/spune-vorbe-minunate-vorbe-drese-cu-iubire