Bună!
Azi vreau să-ți vorbesc despre un subiect sensibil și foarte la modă. Dar înainte de-a începe se impune clarificarea unor termeni ca să poți înțelege clar expunerea.
Întrebare: e sau nu e păcat să citești horoscopul? ... să-l crezi și să-ți ghidezi viața după prezicerile lui? Hai să vedem ce zice Dumnezeu despre această practică. Dar înainte să încep voi concentra punctele 1 și 2 într-un singur cuvânt care face obiectul muncii celor două: PREZICEREA (care întotdeauna se referă la viitor nu la trecut, că nu poți prezice trecutul). Acum că am stabilit termenul-cheie cu care voi lucra musai să clarificăm și cine se ocupă cu PREZICEREA viitorului: ghicitorii, cititorii în stele, vrăjitorii, cei care cheamă morții, horoscopul și orice altă îndeletnicire care vestește viitorul.
Și-acum să vedem care e poziția lui Dumnezeu vizavi de aceste practici. În Deuteronom 18:10-14 Dumnezeu dă porunci evreilor și precizează apăsat cu ce fel de meșteșuguri să nu se îndeletnicească nici în ruptul capului și aceste meșteșuguri să nu se găsească deloc în țară. I’auzi: „ versetul 10. …să nu fie la tine NIMENI care să aibă meșteșugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor; 11. …de descântător, nimeni care să întrebe pe cei care cheamă duhurile sau dă cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morți. 12. …Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului. 14. …Dar ție, Domnul Dumnezeul tău nu-ți îngăduie lucrul acesta.’’ Ce zici, poate fi România o țară creștină câtă vreme are în sânul ei puzderie de asemenea practicanți? Pot fi creștini preoții care deschid pravila și-ți ghicesc tot ce vrei? Astea-s practici oculte care n-au nimic de-a face cu Dumnezeul Bibliei; singurul domn din spatele lor este satana. Poate zici în sinea ta că și prorociile sunt tot un fel de preziceri. Așa e. Scriptura însăși este o prorocie. Uite cum zice Apocalipsa 22:19: „și dacă scoate cineva ceva din cuvintele acestei prorocii…’’, Apocalipsa 22:18 „mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că….’’ Diferențele dintre prorocia oamenilor aleși ai lui Dumnezeu și toate celelalte meșteșuguri menționate mai sus sunt foarte mari și izbitoare. Persoanele care apelează la horoscop sau la oricare dintre practicile oculte amintite (care sunt o urâciune în ochii lui Dumnezeu) NICIODATĂ, absolut NICIODATĂ nu apelează la aceste servicii ca să-l caute pe Dumnezeu. Dimpotrivă, vor să afle cum se pot îmbogăți, ce afaceri le pot aduce succesul, vor să afle dacă vor fi fericiți și dacă toate le vor merge din plin, vor sa afle cine le-a furat bunurile…; alții apelează la vrăjitori chiar pentru a lega blesteme. Oamenii interesați de aceste servicii sunt preocupați de viața de aici și de acum, vor să-și facă din pământ rai și nu știu (sau poate că știu) că prin accesarea acestor servicii deschid ușa casei lor diavolului cu tot alaiul de demoni; s-au vândut diavolului de bună voie, ceea ce înseamnă că vor petrece veșnicia cu cel care deține drepturi asupra sufletelor lor.
În antiteză cu aceștia sunt prorocii, oamenii prin care Dumnezeu vorbește atunci când vrea EL, nu când vrem noi. Aceștia lucrează cu Dumnezeu și sunt insuflați de Duhul lui Dumnezeu când vorbesc. Cei care accesează această Prorocie (și aici mă refer la Scriptură) sunt preocupați de sfințenia proprie și de călăuzirea lui Dumnezeu în viața de fiecare zi făcând din Cuvântul acestei prorocii o candelă pentru picioarele lor și o lumină pe cărarea lor (Psalmul 119:105). Dacă se întâmplă ca acești sfinți să aibă nevoie de un cuvânt mai personal și intim Dumnezeu îi caută pe ei (pentru că le știe adresa) și le transmite mesajul de care sufletul lor are nevoie; poate fi mesaj de încurajare, de mustrare, de îmbărbătare, de mângâiere sau poate chiar o descoperire cu privire la ceva anume.
Există totuși și o categorie de creștini care nu cercetează Scriptura cu de-amănuntul și au impresia că ori de câte ori pocnesc ei din degete Dumnezeu spune: prezent! …și-atunci Dumnezeu îi lasă să creadă ce vor ei și ce le place să audă sub pretext că le-a vorbit Domnul. Așa zicea cineva, că Domnul i-a spus că va binecuvânta un membru al familei și că acesta va reuși în tot ce va întreprinde și toți se vor minuna de reușitele lui; asta în condițiile în care persoana respectivă era și-atunci și este și la ora actuală un om care nici nu vrea să audă de Dumnezeu, este ateu. Ce folosește unui om să câștige toată lumea dacă și-ar pierde sufletul? zice Marcu 8:36. Ce folos de tânărul bogat că a avut de toate dar i-a lipsit Dumnezeu? Mă întreb când și-o fi schimbat Dumnezeu politica de își permit unii să prorocească ce vor, iar alții, mai nesăbuiți decât cei dintâi, cred spusele lor pentru că le place și sună bine la urechi? Din Scriptură am înțeles întotdeauna, fără excepție, că mai presus de orice Dumnezeu e interesat de propășirea noastră spirituală, nu materială, și că ne iubește prea mult ca să ne lase așa cum suntem. Dacă după ce ne împăcăm cu El va decide că ne va da și bogății e strict hotărârea Lui. Interesul Lui primordial e să ne câștige inima, nu să ne îmbuibe cu bunăstare. Așadar, și prorocii mincinoși au aceeași soartă cu cei care practică ocultismul dacă nu se pocăiesc de faptele lor.
Acum că ai văzut clar și limpede ce înseamnă de fapt aceste servicii oculte (indiferent cum se numesc ele) mai trebuie doar să decizi pe-a cui mână mergi de azi ‘nainte. Vrei ca viața ta să fie o urâciune înaintea lui Dumnezeu de-a lungul întregii tale existențe? …sau vrei ca trăirea ta să fie o mireasmă plăcută la adresa lui Dumnezeu? Poate chiar în dimineața asta ai consultat horoscopul sau o altă formă de prezicere a viitorului apropiat sau îndepărtat. Mai ai o șansă să te împaci cu Dumnezeu. Câtă vreme ești viu și câtă vreme se zice ASTĂZI poți fi iertat de păcatele care te-apasă de-atâta amar de vreme și încredințează-ți viitorul în mâna Lui. Psalmul 37:5 spune „încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El și El va lucra! '' Nu va mai fi nevoie să te preocupi tu de viitor pentru că Cel care are controlul total asupra necunoscutului din viitor te va purta pe brațul Lui, te va ține de mână, va păși alături de tine și uneori chiar te va lua în brațe. Psalmul 55:22 spune „încredințează-ți soarta în mâna Domnului și El te va sprijini! El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit'' iar Plângerile lui Ieremia 3:26 zice că „bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului. '' Conștiința ta poate fi curățită de Isus Cristos. Dacă vrei să petreci veșnicia cu Cristos cere-i iertare pentru toate faptele tale păcătoase, nu doar pentru că ai căutat cu nesaț după prezicerea viitorului tău, citește zilnic Scriptura și de-acolo vei învăța cum poți trăi astfel încât Dumnezeu să-ți fie prieten, nu dușman. Dacă vreun gând sau vreo persoană îți spune că pentru tine nu mai este iertare, că tu nu mai ai șanse la Dumnezeu, că trecutul tău e mult mult prea mizerabil pentru a fi iertat, să știi că acea voce e a diavolului; el te vrea pierdut pentru eternitate. În Isaia 55:1 Cuvântul prorociei sfinte spune așa: „să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând.’’ Și încă ceva: orice păcat, oricât de josnic ar fi, poate fi iertat.