Ești pe drum?
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Splendori
Categorie: Revenirea Domnului
Ești pe drum?
Ninge cu flori de cais, cu pârgu-ostenit,
în nopți argintii în rugile albite;
Dansează petale în alb orbitor,
ca fete fecioare în ritmuri pornite.
Calcă poteca albită,
un batrân ce s-a-ntors de la poartă.
Așteaptă să-l chemi cât mai degrabă,
din viața-i iertată.
Fulgii-i acoperă fața, cu palme de stele-argintii,
o lacrimă scapă bătrânul...
Prin rugă șoptește:
-Vino, și eu Te aștept mai degrabă să vii.
Ninge cu flori de cais
în gânduri cuminți de fecioară.
Se uită spre cer așteptând
și-n gându-i se înfioară.
Noapte de noapte se uită,
cu ochii spre cer înspre zare...
Ca alții, cuminți ca și ea,
așteaptă să vii, e-n marea așteptare.
Se-aude un strigăt în miezul de noapte,
și parcă disting aceleasi rugi curate în șoapte:
-Ești pe drum? Când revii, cât ești de-aproape?
Caișii adorm în parfumul de flori
cu gândul la fulgii-n splendoare...
La bătrânul cu fața-i albită în ninsul de flori,
în ruga-i de așteptare...
21 iulie 2020-Delafield
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/202482/esti-pe-drum