Martori Tăcuţi
Autor: Cristi Dobrei
Album: Poeme Timpurii
Categorie: Cină
Întrezãresc prin ceaţa de veacuri, o colinã,
Un plai scãldat în raze de scump mãrgãritar
Ce poartã pe-al sãu creştet, o tainicã Grãdinã,
În care coborâse al veşniciei DAR.

Finicii, chiparoşii se odihnesc în pace,
Se risipesc pe dealuri rãcorile târzii,
Izvorul, pietricica, pãmântul, totul tace,
Seninul cer se pierde în spaţii fumurii...

Tãcuţi şi vechi, mãslinii se-nclinã cãtre glia
Pe unde Domnul Pãcii odatã a trecut.
Fãcând desãvârşitã şi sfântã armonia
Pãmântului cu Cerul, precum la început.

Aşa era grãdina, plãcutã la vedere
Şi pacea pãcii astãzi se odihneşte-n ea,
Cãci pare scufundatã în tainicã tãcere
Iar peste lumea-ntreagã sclipeşte ca o stea...

Grãdinã, oh, Grãdinã... în tine-au fost şoptite
Cuvinte de iertare pentru toţi cei pierduţi;
De sicomori şi cedrii au fost ele-auzite
Şi pot fi dovedite de martorii tãcuţi.

Trecurã generaţii de-a rândul, dar Grãdina
Rãmas-a peste vremuri un loc de neuitat,
Un loc udat cu lacrimi, unde-a învins Lumina
Zãvorul Porţii Negre şi-Adâncu-ntunecat!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/202490/martori-tacuti