“Nu judecați, ca să nu fiți judecați”, ne avertizează Isus, referindu-se la relația cu aproapele nostru. Felul osândei care ne paște este condiționată de felul de judecată aplicată altora, căci judecata planează constant asupra capului, ca o sabie a lui Damocles. Apostolul Iacob merge mai departe cu avertizarea împotriva unui fel vinovat de a judeca, “Cine vorbește de rău pe un frate, sau judecă pe fratele său, vorbește de rău Legea, sau judecă Legea. Și dacă judeci Legea, nu ești împlinitor al Legii, ci judecător”. Aoleu! Asta ustură tare! Vinovăția de a fi judecat pe fratele meu devine echivalentă cu vinovăția împotriva Legii? Mă mișc între aceste două extreme, fiind împlinitor al Legii, sau judecător al ei. În ultimă instanță, felul cum judec mă plasează într-o poziție corectă sau strâmbă cu fratele meu (pe orizontală), și în poziție de vasalitate ori răzvrătire față de dătătorul Legii (pe verticală).
Ce înseamnă, de fapt, a judeca? Mai întâi, cuvântul acesta, cu frecvență mare în limbă, înseamnă a soluționa dispute între oameni, domeniu ce cade în sarcina judecătorilor de la tribunal.
În al doilea rând, a judeca înseamnă a discerne situații, a cântări fapte, a evalua, a stabili adevărul și a decide în concordanță cu el: “Și pentruce nu judecați și voi ce este drept?” (Luca 12:57).
În al treilea rând, a judeca înseamnă a emite judecăți asupra altora și a-i condamna, în afara unui sistem juridic, fără a fi calificați s-o facem, fie pe baza unor criterii personale subiective, fie pe baza unor criterii biblice, pe care le aplicăm la alții, dar nu și la noi înșine.
Cine acuză (acuzarea fiind parte din procesul de judecată) se aliază cu Acuzatorul (pârâșul fraților), iar cine judecă (privilegiul Celui fără greșeală), uzurpă locul Judecătorului. A judeca pe alții implică riscul de a fi judecați, la rândul nostru, de Dumnezeu, pe baza acelorași principii (cu același grad de asprime) după care i-am judecat noi pe ei (Matei 7:1-2). Un risc demn de luat în seamă. Felul acesta de a judeca este atât de impropriu și distorsionat, încât Isus a folosit hiperbola bârnei pentru a-l înfiera, iar pe culpabil l-a descalificat ca “fățarnic” (Matei 7:5).
Din aventura judecății nedrepte nu putem ieși cu fața curată. Judecățile aplicate altora indică fără urmă de dubiu că ceva nu este în regulă în viața noastră. De fapt, omul pe care-l judeci ești tu însuți, principiu ilustrat în chip desăvârșit în episodul confruntării împăratului David de către proorocul Natan. Verdictul este întotdeauna, “Tu ești omul acesta!” (2 Samuel 12:1-14).
Se spune că un păstor a fost vizitat într-o zi în biroul său de către un credincios din biserică. După amabilitățile introductive, vizitatorul a început să-și deșerte în fața păstorului traista cu plângeri împotriva unui alt credincios. Păstorul l-a lăsat să sfârsească, apoi a scos din sertarul biroului un carnețel și a început să-i explice:
- “Frate dragă, voi acorda toată atenția plângerii dumitale, dar va trebui să urmez procedura stabilită pentru asemenea cazuri. Uite, scrie te rog, în acest carnet tot ce mi-ai spus, apoi semnează dedesubt …”
- “O, nu frate păstor, nu pot să fac așa ceva …”
http: //agapianus. wordpress. com