„Scoalã-te, crivãţule! Vino, vântule de miazãzi! Suflaţi peste grãdina mea, ca sã picure mirosurile din ea! ... ” (Cântarea Cântãrilor 4:16)
„... Dumnezeu, care rãspândeşte prin noi, în orice loc, mireasma cunoştinţei Lui.” (2 Corinteni 2:14-16)

Tu, vântule de miazãzi,
Tu, crivãţule rece,
Suflaţi peste grãdina mea
Fãptura sã-şi aplece!

Sã-mbie zilnic trecãtori
Din roadele-i alese,
Ce trec sãtui şi plictisiţi
Şi fãrã sã le pese.

Sã sature pe cel lipsit
Care întinde mâna,
Care flãmând şi însetat
Încheie sãptãmâna.

În mijlocul grãdinii am
În iarba pân-la glezne
O floare veşnic înflorind,
Mireasmã-ntre miresme.

                  ☆

„Veniţi, gustaţi, luaţi şi mâncaţi!”
Isus Îşi cheamã fraţii.
Sãtul şi fericit vei fi
Când îi hrãneşti pe alţii.

Când cel sãrman şi-al nimãnui
Îţi cere-un colţ de pâine,
Nu te-nşela şi nu-l minţi
Zicând cã-i vei da mâine!

Cãci tot ce spui, ce scrii, ce faci,
Sunt scrise într-o carte;
De-ai avut milã de sãraci
De milã-avea-vei parte!

Cu viaţa ta, cu graiul tãu
Închizi sau deschizi poarta;
Închinã-te lui Dumnezeu,
Cã-n mâna Lui ţi-e soarta!

Şi lasã vântul printre flori
Mireasma sã le-o poarte,
Sã le vorbeascã celor ce
Pãtrund suave şoapte.

„Cãci pomului neroditor
Ce nu-şi cunoaşte vina,
În scurtã vreme am sã-i scot
Afarã rãdãcina.”

Deci, dintre toate câte sunt
Şi câte-au sã mai fie,
Ştiu: e-o grãdinã pe pãmânt
Şi una-n veşnicie.

Când ridul de pe faţa ta
Şi frunza ruginitã
Şi floarea fãrã de miros
Dispar într-o clipitã.

Nu puneţi cãrţii stãvilar,
Nu credeţi pe oricine
Şi dragostea nu o stârniţi
Pânã când ea nu vine!

Nu te lega, nu te uni
Cu cel ce şovãieşte;
Nu aştepta s-ajungi bãtrân,
Cãci vântul se opreşte...

        ☆                 ☆

Tu, Cel ce-ai fost, eşti şi vei fi
Luceafãr peste bezne,
Cu dor Te chem şi Te aştept
Pe munţii de mirezme! ...