Mi-e dor de liniştire!

Mi-e dor cum nu se poate, de-un strop de liniştire!
Când gândul mi-e aiurea, azi ştiu să-l stăpânesc!
Îmi amintesc cu râvnă de-o clipă de iubire,
De-un chip din Raiul Vieţii ce-aduce fericire,
Sau de-un poem de suflet, cu Haru-i Îngeresc!

Mi-e mintea doritoare de-un pic de omenie
Văzând o lume tristă ce plânge-n jurul meu!
Aş vrea să pot cu-un zâmbet să-ajut cu vrednicie
Pe cei răpuşi de soartă, dar cu Credinţă vie
În Maica Preacurată şi-n Bunul Dumnezeu,

Ce-şi poartă lin amarul prin vagi orfelinate,
Pe străzi sau prin azile, lunatici sau bătrâni,
Mergând smeriţi cu toţii prin locuri neumblate
Şi abordând cu milă cărări întortocheate,
Cătându-şi apa vieţii prin Creştineşti fântâni!