Ne vom întoarce, într-o zi, acasă,
Cu răni adânci dar plini de bucurie,
Căci Dumnezeu ne va primi la masă
Pe Marea de Cristal, în veșnicie!

Vom părăsi pământul chinuit
Cu starea de durere și păcat;
Pământu-acesta ce ne-a găzduit
În trupul său rănit și blestemat!

Cu fețele scăldate în lumină,
Cu sufletele-n Noul Legământ,
Noi vom păși-n a Cerului Grădină,
Uitând de suferință și pământ!

Ne vom întoarce, într-o zi, acasă,
Toți cei ce am trăit în Adevăr;
Căci Terra ne-a fost, pentr-un timp, o casă,
Dar casa noastră veșnică e-n Cer!

O, câte stări de har ne-or însoți
Când ne vom revedea în veșnicii;
Iubirea Celui Sfânt ne va umbri,
În Raiul plin de cânt și bucurii!

Nu vor mai fi dureri și despărțiri,
Nu vor mai fi nici Moartea și nici morți;
Nu vor mai fi nici cruci, nici cimitir,
Nu vor mai plânge pruncii pe la porți.

Noi vom uita acolo de păcat,
De răni și lupte, ură și necaz,
De tot ce-i putred, rău și întinat,
De sânge, boli și lacrimi pe obraz.

Ce mic va deveni sub noi pământul
Când înspre Cer ne-om îndrepta ca-n vis;
Cu aripi albe vom pluti ca gândul
S-ajungem în eternul Paradis!

Ne vom întoarce, într-o zi, acasă,
În Locul unde-am fost de El creați
Și în Grădina Lui, la Sfânta Masă,
Vom fi, pentru vecie, mângâiați!