O, voi, Laodicee, ce alt nume purtați...
Autor: Emanuel Hasan
Album: O.P.S.
Categorie: Diverse
Avem biserici multe cu nume minunate
Și-n țara noastră dragă dar și-n străinătate.
Astăzi, prin toată lumea suntem noi răspândiți,
Am împânzit tot globul românii pocăiți.
Și prin urmare-atâtea comunități creștine
Se-nchină prin biserici Celui ce totul ține;
Sau cel puțin asemeni ar fi de căpetenie:
În pură închinare, smerenie și sfințenie!
Ce este adunarea? Cum trebuie să fie?
Răspunsul este simplu: izvor de bucurie!
Izvor care se varsă direct din veșnicie,
Din veșnica grădină, din scaunul de domnie!
Biserica e locul unde curge iertare,
Balsam și mângâiere, pace și vindecare!
Acolo-i părtășia, e cerul pe pământ,
Acolo Se coboară Hristos prin Duhul Sfânt!
Așa ne spune Biblia c-ar trebui să fie:
Frații, cu toții, una, în sfântă părtășie!
*
Sunt oare jos în lume, biserici de alt fel
Ce nu trăiesc sfințenia pe care-o cere El? ...
Da, cele moleșite de somn și căldicele
Care se cred bogate... o, cât de multe-s ele...
Nici reci și nici în clocot, din ape tulburi bând
Precum Laodiceea mustrată prin Cuvânt...
Pe-asemenea biserici chiar Domnul ne spunea
Că din gura Sa sfântă afar' le va vărsa!
Cei din Laodiceea se cred că sunt bogați,
Că nu duc nici o lipsă, de-aceea-s îngâmfați!
Dar fiind orbi cum să vadă că sunt săraci, lipsiți,
Că sunt fără de haine, că sunt nenorociți? ...
*
O, voi Laodicee, ce alt nume purtați
(Pe care știți prea bine că nu îl meritați)
Întoarceți-vă astăzi cu fața spre Hristos
Spre Cel ce-I Începutul, Martorul credincios!
Aur și doctorie de ochi vă cumpărați
Și haine sfinte, albe, ca să vă îmbrăcați!
Și toate de la Domnul, Îl căutați pe El
De nu vreți jos în gheenă, ci-n patria din cer!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/202928/o-voi-laodicee-ce-alt-nume-purtati