O, mamă!
Autor: Ioan Hapca
Album: Reflecții
Categorie: Diverse
O, mamă!

Te-am înrămat în amintire,
Icoană și fotografie,
Ce-n vastul univers - Simțire -
Primezi tot tânără și vie,

Lărgind în suflet mărginirea
De peste-un prag de veșnicie,
De unde caută nemurirea
Putere-n viață să ne fie...

Dar umbră tristă-i bucuria
Acestei vii fotografii
Cât timp te-ascunde veșnicia
Când eu aș vrea, aici să-mi fii!

Ești vis de bucurie-n sine
Și întristare-n orice vis
Căci doru-ți sfredelește-n mine
Un și mai nebulos abis!

Speranța unei reîntâlniri
Rămâne singură să-mi fie
Răcoare-n focul de-amintiri
Și bruma cea de bucurie.

17/07/2020*Ioan Hapca
(Zaragoza)

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/202968/o-mama