Mărgăritarul
Autor: Cristian Neamțu
Album: Pâine Pentru Suflet
Categorie: Laudă și închinare
Nimic, Doamne, pe-ast pământ
Nu-i, nicicum, așa de sfânt,
Nimic nu este-așa frumos
Și nici așa de prețios
Ca al Tău Mărgăritar,
Plin de slavă și de Har,
Ce scânteiază-n voioșie
Ca un astru-n veșnicie.
Deși eu, niciodată, nu l-am căutat,
Când eram mic, Tu mi l-ai revelat,
De a lui frumusețe eu am fost uimit
Și, din toată inima, eu mi l-am dorit!
Tu, Isuse, în schimb ai dorit
Sufletul meu, să fie mântuit,
Mi-ai cerut inima, s-o umpli cu lumină,
Viața mea s-o las în mâna Ta divină.
Cu drag, tot ce am, eu Ți-am oferit
Și așa, cu bucurie, eu am dobândit
Mărgăritarul scump, ce-i al Tău Cuvânt,
Ce, crescând în mine, mă duce-n Raiul sfânt!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/203066/margaritarul