Glasul Lui Isus
Autor: Cristian Neamțu
Album: Pâine Pentru Suflet
Categorie: Laudă și închinare
Glasul lui Isus e ca lumina blândă
A zorilor ce urcă, ce natura-ncântă,
Lumina dimineții ce mă-atinge-ncet
Atunci când mă trezesc și ziua îmi încep.

Glasul lui Isus cel sfânt și călduros
E cel ce mă trezește calm și sănătos;
Numai glasul Lui cel încântător,
Când ziua îmi încep, mă face-ncrezător.

Glasul lui Isus e ca briza răcoroasă
De primăvară verde, bogată și frumoasă,
Briză ce m-alină și mă-nviorează
Plină de miresme ce împrospătează.

Glasul lui Isus, Cel preaslăvit,
E cel ce mă face să fiu liniștit;
Numai glasul Lui mă umple cu viață,
Cu lumina Lui, cu slava Lui măreață.

Glasul lui Isus ce inimi copleșește
Este pâinea vieții care mă hrănește
De-aceea al meu suflet e în siguranță
Și zi de zi Îl laud pe Cel ce este Viață!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/203192/glasul-lui-isus