Cunoașterea lui Dumnezeu Însuși
Autor: Witness Lee
Album: Cunoașterea vieții
Categorie: Meditatii

   A-L cunoaște pe Dumnezeu Însuși înseamnă a cunoaște natura lui Dumnezeu. De îndată ce suntem regenerați și primim viața lui Dumnezeu, noi avem natura lui Dumnezeu. Prin viața lui Dumnezeu dinlăuntrul nostru putem atinge natura lui Dumnezeu. Dacă atingem natura lui Dumnezeu, noi Îl atingem pe Dumnezeu Însuși, cu alte cuvinte, noi Îl cunoaștem pe Dumnezeu Însuși. O astfel de cunoaștere este diferită de primele două etape ale cunoașterii lucrării lui Dumnezeu și a căilor Sale din exterior. Aceasta este o cunoaștere a lui Dumnezeu Însuși din interior.

   De exemplu, dacă analizăm cazul unui frate care a avut o boală incurabilă, dar a fost vindecat în mod real de Dumnezeu, el exclamă fericit:

   Îi mulțumesc lui Dumnezeu, El într-adevăr S-a îngrijit de mine!

  Astfel, el a cunoscut puțin din lucrările Domnului. Mai târziu, el s-a îmbolnăvit din nou. De data aceasta el știe că acest lucru s-a întâmplat din cauză că a greșit și Dumnezeu l-a pedepsit și l-a disciplinat. Deci el a rezolvat problema greșelii lui. Când a făcut-o, el știa că Dumnezeu îl va vindeca /1 Corinteni 11.30/32. Rezultatul a fost că Dumnezeu l-a vindecat în realitate. Dar înainte de a fi vindecat, el deja știa că Dumnezeu îl va vindeca. Motivul este că el cunoaște căile lui Dumnezeu. De data aceasta, deși cunoașterea sa de Dumnezeu s-a îmbunătățit (de la cunoașterea lucrărilor lui Dumnezeu la cunoașterea căilor Sale) totuși încă era o cunoaștere obiectivă a lui Dumnezeu, din exterior, nu o cunoaștere subiectivă a lui Dumnezeu din interior. Mai târziu acest frate a simțit din interior că avea anumite lucruri care nu erau în armonie cu natura sfântă a lui Dumnezeu așa că el le-a tratat și le-a eliminat. Un astfel de simțământ și o astfel de cunoaștere nu și-au avut sursa în vreun lucru din afara lui ci în conștiența pe care i-a dat-o viața lăuntrică a lui Dumnezeu. Astfel, de data aceasta el a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu Însuși din interior, el a avut o cunoaștere subiectivă a lui Dumnezeu.

   Să ne ocupăm de cazul altui frate care la începutul unei probleme grave el s-a rugat lui Dumnezeu iar Dumnezeu l-a ajutat să răzbească. Astfel el a cunoscut lucrările lui Dumnezeu. Mai târziu, când din nou a întâmpinat o problemă, el a știut cum să acționeze pentru a răzbi cu ajutorul lui Dumnezeu. Aceasta indică faptul că el cunoștea căile lui Dumnezeu. În cele din urmă, când din nou s-a confruntat cu o problemă, în mod ciudat el a avut un simțământ înlăuntrul său.

   El a simțit că în mod sigur Dumnezeu îl va face să răzbească. Acest simț al cunoașterii nu se datora faptului că el văzuse anumite lucrări ale lui Dumnezeu din afară sau că cunoscuse principiile lui Dumnezeu de a face lucrurile. Motivul a fost acela că Îl atinsese pe Dumnezeu din interior, de acee el a avut acest simț sau această cunoaștere.

   Despre o asemenea cunoaștere a lui Dumnezeu se poate spune că este cea mai înaltă, cea mai profundă și cea mai lăuntrică.

   În timpul Vechiului Testament Dumnezeu le-a arătat oamenlior doar lucrările și căile Sale. Prin urmare, la acea vreme omul putea obține doar primii doi pași ai cunoașterii lui Dumnezeu. Acum, deoarece a venit timpul Noului Testament, deși noi tot ar trebui să cunoaștem lucrările și căile lui Dumnezeu, totuși cel mai important și mai glorios lucru este acela că Dumnezeu Însuși în Duhul locuiește înăuntrul nostru pentru a deveni VIAȚA NOASTRĂ.

   Aceasta ne face în stare să-L atingem pe Dumnezeu Însuși în mod direct și să-L cunoaștem pe El din interior. Această a treia etapă a cunoașterii lui Dumnezeu ÎNSUȘI, ESTE O BINECUVÂNTARE SPECIALĂ PENTRU NOI, CEI CARE SUNTEM MÂNTUIȚI SUB NOUL LEGĂMÂNT!

   

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/203246/cunoasterea-lui-dumnezeu-insusi