Tu ai dus povara grea!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Vreau o viață cu Isus!
Categorie: Trezire si veghere
Tu ai dus povara grea!
Ai cărat crucea în spate
Doar pentru păcatul meu,
Mi-ai dat viață, și de toate,
Scump și mare Dumnezeu.
Tu ai dus povara grea
Căci eu nu puteam s-o duc,
Eu n-o mai puteam căra,
Slavă Ție Îți aduc!
Când am înțeles prea bine
Că Tu Te-ai sacrificat,
M-am lipit mai mult de Tine,
Și putere am căpătat.
Nicicum n-am să mă opresc,
Chiar de sunt intimidat.
Pacea Ta eu o doresc,
Isus drag și minunat.
Nimenea în astă lume,
Nu are valoarea Ta.
Orișicine, ce mi-ar spune,
Eu pe cale-Ți voi urma.
Încercări de vor veni,
Nu voi fi deloc speriat.
Gândul că Te-oi întâlni,
Îmi dă forță, Tată drag.
O putere mă cuprinde,
O simt în ființa mea...
Inima mi se aprinde,
Mulțumire -Ți dă și ea.
Doamne sfânt și prea iubit,
Bunătatea Ta e mare,
Din moarte m-ai izbăvit,
Căci ești plin de îndurare.
Ești plin de credincioșie,
Sacrificiu și de har,
Iar iubirea Ta cea mare,
Este pentru mine un dar.
Ție Îți cânt și-Ți mulțumesc
Pentru toate ce mi-ai dat,
Mă închin și Te slăvesc
Tu ești Domn adevărat!
Amin
Câmpia Turzii, 19 august 2020
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/203342/tu-ai-dus-povara-grea