Uşi Deschise
Autor: Cristi Dobrei
Album: Gânduri de Pace
Categorie: Diverse
Unde ochii mi-i ridic,
Sufletu-mi încerc un pic;
Chiar de-n juru-mi e prăpăd,
Uși deschise pot să văd...
Șansă n-o să am mereu
Astăzi este timpul meu!
Mă trezii ca dintr-un vis,
Că o ușă s-a deschis.
Câtă vreme sunt aici
Strâng, cum strâng niște furnici.
Dăruind necontenit,
Spre-a avea și cel lipsit.
Lacrimi calde se preling
Sunt în luptă: vreau să-nving!
Cu genunchii pe podea,
Asta este șansa mea!
Ore și minute trec,
Spune filozoful grec;
Dacă n-am trăit un gram,
Altă șansă nu mai am...
Lumea toată-i numai fum
Nu-s povești ce-ți spun acum!
Dacă mai poți răsufla,
Ai o șansă-n mâna ta!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/203653/usi-deschise