Bună seara, Domnul meu!
Autor: Maria Luca
Album: Izvoare de iubire
Categorie: Laudă și închinare
Bună seara, Domnul meu... iată-a mai trecut o zi,
Am urcat încă o treaptă pe drumul spre veșnicii...
Mi-ai mai dat o zi de har să Îți cânt... să Te slăvesc
Și prin tot ce fac și spun să-Ți arăt cât Te iubesc!

Bună seara Domnul meu! Mulțumesc c-ai fost cu mine
Și în ziua ce s-a scurs n-am dus lipsă de vreun bine...
Mi-ai dat apă și lumină și mi-ai pus pâine pe masă
Și-am simțit cum pacea-Ți sfântă înflorește-n a mea casă...

Bună seara Domnul meu... inima în piept tresare
Căci primește de la Tine har și binecuvântare
Știu că nu le merit Doamne, dar iubirea-Ți nesfârșită
Dă valoare vieții mele și-acum știu că sunt iubită!

Îmi ridic spre cer privirea... soarele-i în asfințit
Vântu-ncetișor adie hoinărind spre infinit
Îmi aplec genunchii-n rugă și-Ți șoptesc necontenit:
Bună seara Domnul meu... Mulțumesc că m-ai iubit!

Vulcan-30-08-2020
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/203696/buna-seara-domnul-meu