LINISTE IN VREME DE NELINISTE

Credinta si persistenta (partea 3)

Am vazut in primele doua parti caci noi putem sa avem liniste in vreme de neliniste prin credinta in Dumnezeu. Si credinta noastra in Dumnezeu se bazeaza pe faptul, ca noi il cunoastem pe Dumnezeu. Si aceasta credinta e si o credinta practica, care se arata prin faptele noastre.

3. Si credinta noastra vine in al treilea rand din faptul ca ea persista!

Acum in aceasta parte ne vom ocupa de credinta care trebuie sa persiste. In Daniel capitolul 11:32 dupa ce se profeteste despre o categorie de oameni care rup Legamantul si prin inselaciune vor aseza uriciunea pustiitorului, se spune despre o alta categorie de oameni care Il cunosc pe Dumnezeul lor si care vor ramanea tari si vor face mari ispravi. Acesti oameni vor ramanea tari in credinta pe care o au in Dumnezeul pe care il cunosc.

-Credinta noastra si neprihanirea noastra-

Apostolul Pavel le scrie Romanilor chiar la inceput in scrisoarea sa catre Romani in capitolul 1 versetul 17, despre credinta neprihanirii descoperite in Evanghelia lui Hristos, ca e o credinta, care duce la credinta.

In Galateni 3:11 sta scris: „Si ca nimeni nu este socotit neprihanit inaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este invederat, caci cel neprihanit prin credinta va trai”. Deci credinta trebuie sa traiasca, adica sa persiste. Caci daca cel neprihanit va trai prin credinta lui, atunci continuarea vietii lui inaintea lui Dumnezeu depinde de continuarea credintei lui.

Dar oare cat trebuie sa tina credinta noastra?

Daca vine cineva la Dumnezeu si incheie un Legamant cu Dumnezeu prin botezul in apa, atunci i s-e pune aceasta intrebare importanta: Cat timp vrei sa pastrezi Legamantul, sau credinta ta in Dumnezeu?

-Credinta ca si parte din viata noastra-

Credinta in Dumnezeu v-a deveni o parte esentiala din viata noastra. Traim pentru Dumnezeu si murim pentru Dumnezeu. Iar atunci cand murim, ne invesnicim pe noi insine cu tot ceea cine am fost aici pe pamant si cu toate valorile noastre interioare pe care le-am avut. Moartea aici pe pamant v-a pune un punct la sfarsitul propozitiei vietii noastre si propozitia terminata ramane scrisa asa cum e pana in ultima zi a existentei acesteia efemere. Aceasta e ziua judecatii celei mari inaintea tronului Judecatorului, a Creatorului, a Mentinatorului si Salvatorului acestei lumi, inaintea Atotputernicului si singurului Dumnezeu adevarat.

-Sa nu ne pierdem credinta-

Pornim acum de la premiza, ca noi credem in Dumnezeul cel adevarat si ii sintem Lui ascultatori. Dar la aceasta trebuie sa tinem, si anume atata timp cat traim.

Am vazut mai inainte ca odata cu moartea noastra aici pe pamant credinta noastra se va invesnici si acum vom vedea ca totus se poate intampla ca inainte sa murim, sa ne pierdem credinta.

In Evrei 10:38 gasim scris: „Si cel neprihanit va trai prin credinta; dar daca da inapoi, sufletul Meu nu gaseste placere in el”. Credinta noastra trebuie sa persiste, pentru ca sa traim si sa fim vii inaintea lui Dumnezeu, si nu trebuie sa ne lepadam de credinta noastra in Dumnezeu nicidecum.

Exista intradevar pericolul, de a ne pierde credinta. De aceea se si ruga Domnul nostru drag Isus pentru Petru, inainte de a fi prins: „Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca sa nu se piarda credinta ta; si dupace te vei intoarce la Dumnezeu, sa intaresti pe fratii tai” (vezi Ev. dupa Luca 22:32). E interesant de vazut aici ca Isus nu s-a rugat in primul rand pentru viata lui Petru aici pe pamant, ci pentru credinta lui aici pe pamant, adica pentru viata si relatia lui cu Dumnezeu. Un motiv pentru acest lucru a fost si faptul ca, dupa ce v-a fi fost intarit Petru in credinta lui, el sa mai implineasca multe alte planuri ale lui Dumnezeu aici pe pamant. Bunaoara, el avea sa-i intareasca la randul lui pe fratii lui.

Si daca ne pierdem credinta, asa dupa cum am vazut, nu mai putem sa-i fim placuti lui Dumnezeu (vezi Evrei 11:6).

Dar nu e vorba numai de a nu ne pierde credinta in Dumnezeu, ci mult mai mult este vorba, ca credinta noastra sa creasca si sa se intareasca tot mai mult. Cu alte cuvinte Dumnezeu vrea ca noi sa fim foarte bogati aici pe pamant. Bogati in credinta, si nu saraci (vezi Iacob 2:5).

Pentru o liniste constanta in inimile noastre, pentru o liniste persistenta indiferent de timpurile pe care le parcurgem, avem nevoie de o credinta persistenta in Dumnezeu, de o credinta care creste, care se intareste si care ramane pentru totdeauna. „Incredeti-va in Domnul pe vecie, caci Domnul Dumnezeu este Stanca veacurilor” (vezi Isaia 26:4). Vedem asa de frumos aici, ca Dumnezeul in care trebuie sa ne incredem pe vecie, o Stanca a veacurilor e, un Dumnezeu care persista in existenta Lui, un Dumnezeu vesnic (vezi Psalmul 90:2).

-Motive pentru care s-ar putea intampla sa ne pierdem credinta-

S-ar putea chiar ca credinta noastra sa arate primele semne si roade ale ei. Santem fericiti, putem sa dormim linistiti, santem bucurosi si viata noastra chiar infatiseaza multe momente si clipe deosebit de frumoase. Dar dintr-o data apare o situatie in viata noastra in care incepem in mod voit sau nevoit sa ne indoim de Dumnezeu.

E asa, ca daca noi vom avem de suferit din cauza credintei noastre in Dumnezeu ca si crestini, ca si copii ai lui Dumnezeu, atunci apare pericolul de a lasa sa ne copleseasca in mod constient ganduri de lepadare si de indepartare a motivului si cauzei suferintei noastre, adica insasi credinta noastra in Dumnezeu, in bunul nostru Pastor Isus. Si pentru asemenea situati trebuie sa ne pregatim ca si copii ai lui Dumnezeu, caci Isus a spus: „Veti fi urati de toti din pricina numelui Meu” (vezi Ev. dupa Luca 21:17). Si in acest fel vom spera in mod amagitor, ca daca ne vom lepada de cauza aceasta a suferintei noastre, atunci vom avea pace si liniste. Sotia lui Iov, care stia exact, ca suferinta si necazul care au navalit brusc si in mod neasteptat peste Iov in legatura cu neprihanirea lui inaintea Dumnezeului lui erau, l-a provocat si ispitit tocmai la aceasta, si i-a spus sa se lepede de Dumnezeu si sa moara (vezi Iob 2:9). Dar Iov nu si-a pierdut credinta lui in Dumnezeu, decizie care in cele din urma a fost rasplatita de Dumnezeu. Mai departe in cartea Iov la caitolul 36 cu versetul 21 sta scris un adevar mare in aceasta privinta: „Fereste-te sa faci rau, caci suferinta te indeamna la rau”. Deci sa fim atenti si sa ne ferim de-a nu face si de-a nu decide ceva rau, atunci cand ne e greu si avem de suferit in viata.

Pe de alta parte intr-un mod mai putin constient, se poate sa ne pierdem credinta atunci cand nu avem un fundament bun pentru credinta noastra. Credinta noastra nu e inradacintata in Cuvantul lui Dumnezeu si noi incepem sa ne indoim si sa sovaim atunci cand ne e greu in viata si atunci cand incercari de tot felul bombardeaza viata noastra. Biblia ne aduce in privinta aceasta exemplul Semanatorului (Dumnezeu), care si-a aruncat samanta (Cuvantul Lui) pe pamant (inima noastra), samanta care a cazut in patru locuri diferite. In trei din aceste patru locuri, n-a adus samanta nici un rod. Numai un loc a fost bun si samanta a adus acolo roada in rabdare (vezi Ev. dupa Luca 8:4-15). Sau aici e si exemplul din Ev. dupa Luca 6:46-49 despre „Casa zidita pe Stanca” foarte bun de vizualizat. Aceia care aud Cuvantul lui Dumnezeu si-l implinesc, se aseamana cu un om care a sapat mai intai pentru casa lui un fundament adanc si bun si care si-a pus fundamentul pe stanca. De cealalta parte n-i se arata ca aceia care nu implinesc cuvantul lui Dumnezeu, se aseamana cu un om care si-a construit casa pe pamant fara sa-i pregateasca un fundament sanatos si stabil. Iar cand s-a napustit sivoiul asupra ei, ea sa prabusit indata si prabusirea acestei case a fost mare. Pentru ca sa nu n-i se piarda credinta trebuie sa avem o radacina si un fundament sanatos pentru credinta noastra, si anume Cuvantul lui Dumnezeu.

-Si noi avem o parte de raspundere pentru credinta noastra-

Biblia ne spune ca tot ceea ce este bun vine de la Tatal luminilor (vezi Iacob 1:17). Credinta in Dumnezeu e ceva bun si ceva de neaparata trebuinta pentru noi, si deaceea vine credinta de la Dumnezeu. Apostolul Petru scrie in 2. Petru 1:1 ca noi toti credinciosi am capatat credinta. Si mai departe in versetele 3-5 vedem, ca noua ne este dat pur si simplu tot in ceea ce priveste viata si evlavia, prin dumnezeiasca putere a lui Dumnezeu. Iar in versetul 5 n-i se adauga: „De aceea, dati-va si voi toate silintele”. Aceasta e partea noastra.

In Filipeni 2:13 mai e scris: „Caci Dumnezeu este Acela, care lucreaza in voi, si va da, dupa placerea Lui, si vointa si infaptuirea.” Dar aceasta nu inseamna ca noi nu trebuie sa avem nici un fel de straduinta si de responsabilitate. Nu! Dumnezeu are partea Lui, si noi avem deasemenea partea noastra de facut. Atat cat priveste vointa, cat si in ce priveste infaptuirea si credinta. Chiar daca partea noastra este mica, ea e foarte importanta si decisiva cu privire la existenta noastra vesnica.

In cele din urma santem chemati sa ne cercetam cu privire la credinta noastra. „Pe voi insiva incercati-va daca sinteti in credinta” (vezi 2. Corinteni 13:5). Si se asteapta de la noi sa fim tari in credinta (vezi 1. Corinteni 16:13).

-Credinta si convingere neclintita pana la moarte-

Convingerea neclintita, care e opusul indoielii, e un aspect important al credintei noastre, in ce priveste durabilitatea ei. In definitia credintei din Biblie chiar apare aceasta expresie: „Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad” (vezi Evrei 11:1). Mai departe in versetul 2 n-i se spune ca marturia buna pe care au capatat-o cei din vechime, prin acest fel de credinta au capatat-o, printr-o credinta neclintita. Iar norul de martori al credinciosilor din Evrei 11 e caracterizat de o credinta care a tinut pana la moarte, chiar si cu pretul vietii. Asa dupa cum a fost si credinta Domnului Isus, o credinta care a persistat in ascultare pana la moarte (vezi Filipeni 2:8). Convingerea lor trebuie sa fi fost foarte mare si de neclintit.

La inceput e un Cuvant de la Dumnezeu, apoi vine credinta in Dumnezeu si convingerea neclintita, iar pe urma recunoasterea si marturisirea adevarului obiectului ei. „Multi mai multi au crezut in El din pricina cuvintelor Lui. Si ziceau femeii: Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricina ca L-am auzit noi insine, si stim ca acesta este in adevar Hristosul, Mantuitorul lumii” (vezi Ev. dupa Ioan 4:41-42).

Aceasta convingere ferma le ajuta si le determina pe oi sa nu se duca dupa straini, ci numai dupa Pastorul lor cel bun (vezi Ev. dupa Ioan 10:4-5).

Un alt exemplu bun il avem in omul care e numit si „tatal tuturor credinciosilor”, adica in Avraam. Avraam s-a tinut tare de convingerea si de credinta lui in Dumnezeu, fara sa se indoiasca. Chiar cu pretul de a-l aduce ca jertfa pe fiul sau iubit Isaac. Prin aceasta, prin neclintita convingere a credintei lui, prin faptul ca a fost „intarit prin credinta lui” a capatat el numele de „tatal tuturor credinciosilor” (vezi Romani 4:16-21).

-Lupta credintei-

Dar chiar mai mult, decat doar sa ne verificam si sa ne evaluam credinta noastra, trebuie chiar sa ne si luptam pentru credinta noastra (vezi Iuda versetul 3). Aici n-i se mai spune, ca aceasta credinta a fost data o data pentru totdeauna. O credinta care ne-a fost data, si ne-a fost data o data. Un cadou unic, pentru care trebuie sa ne luptam, in a-l pastra. In aceasta lupta putem sa ne folosim cel mai bine de rugaciune. Asa dupa cum l-e spunea si Isus ucenicilor lui in Ev. dupa Luca 22:40: „Rugati-va ca sa nu cadeti in ispita”. Biblia ne mai spune: „Rugati-va neincetat” (vezi 1. Tesaloniceni 5:17). Exact asa trebuie sa si credem, neincetat! Daca ne e greu si trebuie sa suferim, atunci trebuie sa facem ceea ce n-i se spune in Iacob 5:13: „Este vreunul printre voi in suferinta? Sa se roage!”.

Si Stefan e un exemplu pentru noi, care atunci cand ploaia pietrelor aruncate cu multa ura si furie, cadea peste el, se ruga lui Dumnezeu pentru iertarea acestor oameni (vezi Faptele Apostolilor 7:60).

Dar cel mai bun exemplu e insusi Domnul nostru Isus Hristos, care tot timpul vietii lui s-a rugat pentru oameni, indiferent cum erau ei fata de El, si chiar atunci cand acestia l-au rastignit, fara motiv, pe El Neprihanitul, Dumnezeu din Dumnezeu adevarat, inconjurat fiind de ura, de bataie de joc si apasat de pacatul intregii omeniri, intr-o asemenea situatie, Domnul Isus s-a rugat pentru iertarea oamenilor „Tata iarta-i, caci nu stiu ce fac” (vezi Ev. dupa Luca 23:34).

Rugaciunea catre Dumnezeu in asemenea situatii in care credinta noastra este in pericol, ne ajuta sa ne usuram sufletele, lasand in mana lui Dumnezeu problemele noastre si bizuindu-ne pe ajutorul si interventia Lui. Iar Dumnezeu intervine in metodele initiate de noi in lupta pentru credinta noastra, cum e rugaciunea si altele, si ne sprijineste prin Duhul Lui cel sfant, sa le safarsim si sa le finalizam (vezi Romani 8:26).

Dar si postul e de multe ori in Biblie pus in context cu credinta si cu efectele ei tari. In Faptele Apostolilor 14:23 gasim scris: „Au randuit presbiteri in fiecare Biserica, si dupa ce s-au rugat si au

postit, i-au incredintat in mana Domnului, in care crezusera”. Si intr-un alt loc in Biblie, atunci cand ucenicii Domnului il intreaba mirati pe Invatatorul lor, de ce n-au putut sa scoata duhurile rele dintr-un om posedat de ele, Domnul le-a raspuns: „Acest soi de draci, le-a zis El, nu poate iesi decat prin rugaciune si post” (vezi Ev. dupa Marcu 9:29).

Lupta aceasta a credintei e o lupta la care sintem chemati toti crestinii. E o lupta buna, o lupta cu un motiv bun. Asa dupa cum i-a scris Apostolul Pavel lui Timotei: „Lupta-te lupta cea buna a credintei;” (vezi 1. Timotei 6:12; 1:18). Pe deoparte trebuie sa ne luptam pentru a pastra credinta (vezi 1. Timotei 2:15) iar pe de alta parte, aceasta credinta pentru care luptam, ea insasi ne va fi de ajutor in lupta impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapinitorilor intunerecului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sint in locurile ceresti (vezi Efeseni 6:16; 6:12). Si Apostolul Ioan ne spune aceasta in 1. Ioan 5:4-5: „pentruca oricine este nascut din Dumnezeu, biruieste lumea; si ceeace castiga biruinta asupra lumii, este credinta noastra. Cine este celce a biruit lumea, daca nu celce crede ca isus este Fiul lui Dumnezeu?”.

-Incercarea credintei-

Daca credinta noastra in Dumnezeu e asa de importanta, pentru a putea fi cu Dumnezeu in vesnicie in bucuria vesnica, atunci ea trebuie testata si verificata tot mereu aici pe pamant. Aceasta e numita in Biblie „incercarea credintei noastre” (vezi Iacob 1:2-4). Chiar daca, dupa cum am vazut, trebuie sa ne verificam noi insine tot mereu daca santem in credinta, numai Dumnezeu poate in cele din urma sa ne incerce credinta in cel mai bun mod. Dumnezeul de la care vine credinta noastra si in care credem, Dumnezeul acesta ne cunoaste pe deplin inimile noastre si El are cele mai bune instrumente de masurat pentru credinta noastra, de la caz la caz. Dumnezeu cunoaste si stie cel mai bine.

Cateodata sant aceste teste intensive, iar cateodata mai putin intensive. Este important sa stim in asemenea situatii, ca Dumnezeu ne vrea in mod absolut binele nostru, ca si un tata iubitor fata de fiul lui (vezi Deuteronomul 8:5) si ca Dumnezeu nu n-e va lasa sa trecem niciodata prin situatii care sint prea grele pentru noi si pentru credinta noastra, pentru ca sa le putem trece (vezi 1. Corinteni 10:13).

Si verificarea credintei noastre de catre Dumnezeu e numita si anuntata in Biblie la modul figurat ca si „o incercare prin foc” (vezi Proverbele 17:3; Isaia 48:10). Dumnezeu stie cat de importanta esta credinta noastra in El si ca in cele din urma ea e salvarea si mantuirea noastra (vezi Ev. dupa Marcu 5:34). In dragostea Lui, cu multa rabdare si cu intelepciune, ne lasa Dumnezeu in foc, pentru ca sa ne curateasca si sa faca din noi aur curat. Acest fel de verificare de cele mai multe ori nu este agreabil. Trebuie sa suferim in multe cazuri si se intampla adesea sa ne comportam nerabdatori fata de Dumnezeu dispretuindu-L (vezi Proverbele 3:11-12) si sa protestam cu manie, cu plangeri, cu cartiri, si cu multe reclamari impotriva metodelor folosite de Dumnezeu (vezi Iob 5:17; Psalm 94:12; Evrei 12:5-6; Apocalipsa 3:19).

Si Dumnezeu stie ca nu ne este usor in incercare, dar trebuie sa trecem prin ele. Atunci cand vorbeste Isus biserici din Smirna, Isus ii cunoaste saracia si batjocurile din partea celor ce zic ca sant Iudei si nu sant. De asteptat ar fi, ca Domnul Isus, Pastorul nostru cel bun, Acela care se ingrijeste de noi sa spuna: „Si acum te voi scapa de toate aceste lucruri, te voi face bogat si ii voi pedepsi pe toti cei ce te batjocoresc”. Dar nu, Domnul Isus nu spune aceasta! Ci dimpotriva El spune: „tu esti bogat”, referindu-se la valori interioare, si mai departe Domnul Isus chiar anunta situatii noi de suferinta care au sa vina peste biserica. „Nu te teme nicidecum de ce ai sa suferi. Iata ca diavolul are sa arunce in temnita pe unii din voi, ca sa va incerce. Si veti avea un necaz de zece zile. Fii credincios pana la moarte, si-ti voi da cununa vietii (vezi Apocalipsa 2:8-10)”. Vedem si aici, dupa cum am amintit deja, ca Dumnezeu are aceste situati sub control. Dumnezeu a hotarat durata de suferinta in acest caz si a limitat-o la zece zile.

Asa ar putea sa arate testele credintei noastre, teste care sint pentru noi foarte importante.

Pentru a nu cadea in ispita in timpul incercarii, din motiv de frica sau din alte motive, si sa ne pierdem credinta asa de importanta credinta a noastra in Dumenezeu, santem chemati si sfatuiti, sa ne indreptam privirile spre cununa de glorie pe care ne-o va imparti Dumnezeu si la rasplatirile din Imparatia lui Dumnezeu, asa dupa cum se spune si despre Moise in Evrei 11:26 (vezi si Evrei 12:11).

-Daca nu mai e credinta, nu mai e deasemenea nici un bun al credintei-

Aici e important de stiut, ca toate bunurile pe care n-i le poate aduce credinta in Dumnezeu aici pe pamant si pentru Imparatia lui Dumnezeu, se pierd odata cu pierderea credintei. Si linistea noastra in vreme de neliniste se poate pierde, daca ne pierdem motivul pentru linistea noastra, si anume credinta noastra in Dumnezeu.

Apostolul Petru ne scrie in 1. Petru 1:5-9 urmatoarele: „Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre.

Protectia noastra de catre Dumenezu, mantuirea noastra, mantuirea sufletelor, lauda, slava si cinstea noastra de la urma si multe altele, se pierd, daca se pierde credinta noastra in Dumnezeu.

„Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de niciun rau, caci Tu esti cu mine” (vezi Psalm 23:4). Aceasta este o marturisire personala a credintei noastre in Dumnezeul care exista si care n-e poarta de grija in toate timpurile, ca si un Pastor bun.

Daca santem tari in credinta noastra si daca viata noastra este spalata in sangele scump al Domnului nostru Isus, atunci vom trece aici pe pamant cu bucurie, cu putere si cu speranta prin toate timpurile, bune si grele, si la sfarsit vom sta in fata scaunului de domnie al lui Dumnezeu ca si copii ai Lui. Acolo nu ne v-a mai fi foame si nici sete; soarele si nici vre-o alta arsita nu ne va mai dogari. Si Dumnezeu in mod personal ne va sterge lacrimile din ochii nostri. Iar Pastorul nostru cel bun Isus, caruia i-am fost ascultatori si pe care L-am urmat cu credinta aici pe pamant, ne v-a duce pentru eternitate la izvorul apelor vietii (vezi Apocalipsa 7:14-17).

Dumnezeu sa te binecuvanteze!

Amin