Am învățat, plângând, din suferințe
Mai mult decât din orice altceva;
Dar, rar, urmat-au biruințe
De noi dureri nu m-am putut salva.

Am fost călită prin experiența
Cu Iisus, care m-a smerit prin toți,
Rar, m-am drapat în umilința
Ce te înalță, după ce-o suporți.

De lume fiind respinsă, criticată,
Iar de familie- puțin iubită,
Cel Bun m-a alinat, ca Tată,
Când fost-am și de frați nedreptățită.

Doar cu Isus am bucurii-n trăire
Când picură în mine poezie,
Și îmi va da perena fericire,
Când Mire ne va fi, în veșnicie!

Mă rog și tot aștept dreptatea
Să fulguie, să plouă pe pământ,
Pe nori, va reveni chiar Judecata,
Pe caii albi, cu oastea Celui Sfânt.

Din tot ce am deprins cu lacrimi,
Încercată prin al răului geniu,
Ce-am semănat printre cremeni,
Voi culege, rod scump în Mileniu!

Acolo, răni pământești nelegate
Vor dispărea de pe trupul cel nou!
Boli, dureri, fiind divin vindecate
De Medicul Sfânt, de Mirele-Erou!