Îndemn la veghere
Autor: Bandi Sebastian Alexandru
Album: Anotimpurile vieții
Categorie: Trezire si veghere
Îndemn la veghere

Când necazuri cu duiumul, te apasă ne-ncetat,
De puteri te vezi sleit și adesea încercat,
Recunoaște-i Măreția și apleacă-te smerit
Cere milă și-ndurare, vei fi astfel izbăvit.

Când te vezi neputincios, istovit și fără viață,
Prins de-a încercării val și nu poți să stai în față
Smerește-te, căiește-te și cere îndurare
Cel din veșnicii, crezi că nu te aude, oare?

Și din Slava Sa Eternă, Înduplecat de ruga ta
Din Iubirea Sa de oameni, izbăvire vei avea,
Vei primi putere-n dar și o Mână caldă-ntinsă
Jertfa Sa de la calvar și o Dragoste nestinsă.

Vei ieși triumfător, doar prin El e biruință,
Vei urca un trepte-n sus în reală pocăință
În necaz și bucurii, doar El este Alinarea
Cel ce-i Viu din veșnicii, El îți cercetează starea.

Și primești un loc de cinste, dup-a tale fapte bune
După rodul tău în fapte, după rolul tău din lume,
Vei fi scos fără prihană, sau de-asemeni osândit
După felul tău de viață, ce mireasmă-ai răspândit

Vei fi o lumină-n lume, un exemplu pentru toti
Călăuză pentru alții, știu de-asemeni că tu poți
Purtător de Dumnezeu, în umblarea ta curată,
Fiul Sfânt îți va fi Frate iară Dumnezeu, Bun Tată
Amin bandisebastiantapas@gmail. com



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/204116/indemn-la-veghere