Eu nu mai pot să fiu...
Autor: Alexandrina Tulics, Album: Splendori

Eu nu mai pot să fiu ce-am fost,
Doar dacă m-aș mai naște-odată...
'Nvelită-n scutec cald, ținută-n brațe moi
În zâmbetul de mamă, de-altădată...
În rochițe înflorate,
Cu stoluri-fluturi așezați pe ele
Și iarbă verde sub picioare, covor de albăstrele...
Cu pașii iuți de toamnă plini,
Cu mustu-nțepător cules din vie,
În strigăte la șezători, la nuntă, apoi la cumetrie...
Cu păr bălai spălat de ploi și pașii tinereții,
Inconștientă de atâta frumusețe și bucuria vieții,
Cu cântec la televizor și iile-nflorate,
Rapsod îndrăgostit de oameni, cer
Cântate-n dimineți, pân' pe-nserate,
Cu ochii triști când petreceam bunicul,
Fără frică înspre deal,
Locul în care doina plânge fără de caval,
Cu lacrimi fericire pentru-ai mei,
Când norii grei erau pe fugă,
Că mâna sfântă-a Celui bun, și-atunci,
Și-acuma, îi alungă.
Eu nu mai pot să fiu ce-am fost,
Dar vreau să fiu doar ce-ar vrea El,
Când norii, și tot ce e greu, doar El
Îi pune-n jar, pe fugă.