Învață de la Lună

Învață de la Luna
Cu chipul său rotund
Ce luminează-n noapte
Deși, coioți... urlând

La ea... de parcă are vină
Când, luminoasă, plină
Se-avântă înspre boltă să-și împlinească rostul
Învață... căci ea tace, lăsând să urle prostul.

Și de-ar veni și lupii
Cu câinii împreună,
Să se unească-n urlet:
Învață de la Lună!

La fel să taci, când haite
Sau numai un... cățel,
Te urlă pe la spate:
Nu semăna cu el!

Nu-ți căuta dreptatea! ! !
Rămâi smerit, tăcut,
Căci Domnul te răzbună,
Așa cum n- ai crezut.

Și de-i poți face bine
Dulăului lătros,
I- aprinzi cărbuni pe ceafa
De câine lătrăcios.

Ham, ham, ham, ham!
„Marș Tzucki!”, se-aude o gonire...
Mă-ntorc să văd de unde
Îmi vine izbăvire...

Mă uit și văd:
E Tata,
Ce- aduce izbăvirea
Și face judecata!

Ana Mihăiță