Ultima strigare
Autor: Bandi Sebastian Alexandru
Album: Anotimpurile vieții
Categorie: Trezire si veghere
Ultima strigare

O Puternică Strigare
Din cer, spre noi se-aude
Totu-i pregătit, mii și mii de care,
Îngeri după îngeri, cântă laude.

Domnul vine, e pe drum
Tot ce stă-ntre noi și El,
E-ndurarea, Bunătatea,
Altceva, nimic, de fel.

Dară limita-n răbdare
Se sfărșește, chiar acum
Domnu-i Unul, Cel mai Mare,
El e Domnul, Cel mai Bun.

Tot ce s-a vorbit odată
Stă acum să se-mplinească,
Despărțiți mamă de fată
Judecata Sa Cerească.

Îngroziți-vă popoare,
Temeți-vă de cel Sfânt
La brâu încins, Vine călare,
Să-ngrozească al Său pământ.

Of, Sodoma și Gomora
Cetățui mici din vechime
Dar vă spun că-s depășite
Acu-i mai mult, fără rușine.

Temeți-vă, Zic iar
De urgia ce-o să vină,
Mult necaz, prigoană-n dar,
Nu Mi-e milă, aveți vină.

Eu Vă rog de-o veșnicie
Dați-mi ce Mi Se Cuvine,
Slavă, cinste, dărnicie
Să vă-ncredeți doar în Mine.

Am poporul Meu de-o parte
Cei curați și scoși din tină
Ei vor fi răpiți în noapte
Din necazul ce-o să vină.

Strig acum ultima oară
Căiți-vă, smeriți-vă, veniți la Mine,
Ieșiți din somnul ce omoară
Îngenunchiați și-o Să Mă-ndur în bine

O, de-a-ți știi cât Vă Iubesc
Nu vreau nimeni să se piardă
"Sunt Cel Ce Sunt, Tatăl Ceresc"
Vă scot din foc să nu vă ardă.

Tu zici: Doamne, Te iubesc
Eu Te cred dar nu-i de-ajuns
Sfințește-te, Te urmăresc
Pierde răul, tu ești Uns
Amin bandisebastiantapas@gmail. com


















Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/204236/ultima-strigare