Resimt regretele abaterii din drum
Călcând greșit cu fapta-n iadul fermecat
Sub freamătul amar al vocii de păcat
Învolburatul foc din trupul meu de scrum.

Mi-ai fost model întru desăvârșire,
Tăcutul glas al templului duhovnicesc,
Din lotuși albi țesut spre mântuire
Oblăduit prin harul tatălui ceresc.

Mă regasesc din nou trecând pridvorul
Asemeni pruncilor strigând spre mamă
Iar tu la pipetu-ți ma cuprinzi cu dorul
Preluând păcatul sub a ta dulamă.

Azi ochii mei deschid temeinică zidire
A trupului ascuns în păcurii veșminte
Misterul timpului din necuprinsa fire
Dezvăluit prin ale tale straie sfinte.

Mărturisesc în taina deslușită mie
Privirea ta sub mutele istorii poartă
Pecetea dragostei ce Dumnezeu o știe
Profunda liniște între destin și soartă.