Sunt obosit. . Prin arșița toridă
Zadarnic caut un loc să m-odihnesc
Iar valea umbrei morții e aridă
Departe-i locul unde năzuiesc...
Tânjesc după un râu cu apă vie
Să beau că sunt atâta de uscat,
Umbră rătăcitoare prin pustie
Rănindu-mă prin lutul cel crăpat...
Durerea nu mă lasă, mă-nsoțește
Ca un prieten fals, lovind avid
Iar soarele aprins mă toropește,
Simt cum speranțele rămase mi se sting. .
Te poate lăuda oare țărâna? . .
De ce m-ai părăsit Părinte sfânt? . .
Ce fi-voi de nu-ți vei întinde mâna?
Pământ ce se va-ntoarce în pământ! . .
Sau poate e vreo oază prin pustie
Iar ochii mei slăbiți n-o mai zăresc?
Oh, arșița îmi pare o urgie,
Privirile mi se-mpăienjenesc!
Deschide-mi ochii să zăresc Iordanul
Măcar 'nainte de-a mă prăbuși
C-atunci voi ști sigur c-ajung limanul
Și-orașul unde Tu mă vei primi! . .