Şi dacă m-am născut să plâng
nu-i spre a râde-odată.
În lacrimi ce-n burdufuri strâng,
Nu voi căuta răsplată.

Mi-e îndeajuns de răsplătit
efortul de slujire
şi toate ce le-am pătimit,
Cu cea dintâi răpire.

Ce-i plânsul meu pe lângă tot
ce-nseamnă veşnicia ?
Să plâng aici să nu mai pot,
În slăvi mi-e bucuria.

O palmă?.. două.?. Le primesc,
Sau multe... câte toate,
Cum să refuz? Să nu primesc
să-mi fac duşmanul, frate?

Mai bine-aici să fiu lovit
cu bice fără număr,
Decât în gheenă pedepsit,
Stigmatizat pe umăr.

Mai bine-aici strivit deplin,
Încovoiat sub cruce,
Decât spre veşnicul destin
să nu-mi pot zborul duce.

Şi dacă m-am născut să plâng,
Nu-i o bicisnicie,
Că-n lacrimile ce le strâng
E-un suflet ce învie.

03 iulie 2006 - CS