Un Pom în anotimpuri!

În PRIMĂVARĂ, Pomu-i năpădit
De muguri mii ce se ivesc oleacă
Pe ramuri şi pe trunchiul adormit
De-o Iarnă ce se-ndură iar şi pleacă!

Iar cel înfrigurat se scaldă-n vis!
Un Soare bun îl mângâie cu-o Rază!
Se simte dintr-odat' ca-n Paradis
Văzând o frunză mică, spre amiază

Făcându-şi loc pe creanga cea de sus
Să se deschidă-n palida lumină
Adusă în sfârşit de-un Domn Iisus
Ori de vreun Înger care I se-nchină!

Iar Pomul se consideră-mplinit
Având în jur atâta bogăţie,
Rostind încet Cuvântu-i preasmerit
Cu Mulţumiri trimise spre Vecie!

În VARĂ, Pomu-i calm şi visător,
Împodobit cu Flori diamantine
Ce lasă loc la fructe-mbietor
Când Soarele-i zâmbeşte să-l aline,

Privind spre Cerul Bun şi-nmiresmat
Ce-i dă Putinţa-n Linişti să se culce,
PreaMulţumind Acelui PreaCurat
Şi Maicii ce-l veghează-n viaţa-i dulce!

Iar Pomul nostru chiar îşi simte-n jur
O bogăţie amplă şi ferice,
Înconjurat de Suflul lin şi pur
Al Celor ce cutează să-l ridice

Un pic mai Sus, pe Calea către Rai,
În anotimpul cald, spre desfătare,
Păzindu-i iar şi iar, smeritu-i trai
De răutăţi şi umbre-amăgitoare!

Când TOAMNA rece se arată-n prag
Şi Ploaia bate aprig, cu tărie,
Preabunul Pom se vede luat cu drag
În braţe de un Vânt care adie

Şi-i scutură vreun ram mai desfrunzit
De frunza-ngălbenită prea devreme,
Lăsându-l gol, pustiu şi adormit,
În locul său, răpus de-atare vreme!

Copacul nostru fin, dar întristat,
Înalţă şi acum o Rugăciune
Spre tot ce-n vijelie i-a fost luat,
Simţindu-se sărac, precum se spune,

Dar tot sperând ca-n alte dăţi, cândva,
Cel Domn din Cer să facă de-a mirare,
Minunea aşteptată, spre-a scăpa
De ploi, tristeţi şi vreme de-nchistare!

E IARNĂ-acum şi-i frig nepotolit!
Iar Pomul a-ngheţat de neputinţă!
În preajma lui, un mare ger cumplit
Îi face rost de chin şi suferinţă,

Umplând de gheaţă tot ce e-mprejur
Şi-ncremenind ce-i viu în amorţire!
Sărman Copac, de ce ţi-e traiul dur,
Acum într-un moment de vitregire?

Dar Pomul, resemnat şi-un pic stingher,
Se roagă încă-odată în visare
Spre Domnul Bun să-i dea de Sus din Cer
O nouă mărturie de-alinare,

Iar DUMNEZEU, profund impresionat
De sărăcia-i rece şi haină,
Porneşte-a Sa Ninsoare, ca pe dat'
Să-mbrace-n ea un Pom lipsit de vină!