Slujind-L pe Mântuitor
Autor: George Cornici
Album: Pelerini printre versuri
Categorie: Slujire
Slujindu-L pe Mântuitor
E datorie și-i onoare
Ne adunăm cu toți în cor,
Trimitem mulțumiri în zbor,
Unde-i eternă sărbătoare
În cel mai strălucit Decor.
Oriunde mergem și oricând,
Vrem să Îl reprezentăm,
Cu Adonai comunicând,
Urcăm spre Paradis cântând;
Programul Lui îl promovăm
Prin faptă, spirit, scris și gând.
Ne-a învățat cum să trăim
(Și astăzi încă ne învață)
Să fim mai tari când suferim,
Povața Lui s-o împlinim,
Prin arșițe, furtuni și ceață
Cu-al Lui cuvânt să ne hrănim.
Văzând atâția-n rătăcire
Le spunem ce ne-a spus Isus
Despre eterna moștenire
Că nu există împlinire
În pământeasca fericire
Ci doar în Patria de sus.
Slujind cu-n duh de consacrare,
Al Lui mesaj îl răspândim
Cine-l primește, parte are
În viața lui de o schimbare
Și-n ceata noastră îl primim
Să guste-a Cerului splendoare.
Ne înțelegem misiunea
Și vrem s-o împlinim cu zel
Are nevoie națiunea
Să-și dovedească-nchinăciunea
Și să răspundă la apel,
Să-și împlinească viziunea.
Slujindu-L pe Mântuitor,
Ne antrenăm într-o lucrare
Să dăm la orice muritor
Speranță pentru viitor,
Tărie-n orice încercare
Și-un foc divin, mistuitor.
George Cornici: 29 Septembrie, 20
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/204764/slujind-l-pe-mantuitor